A fost lansată aplicația prin care îți poți găsi copilul pierdut într-un loc aglomerat
Să îşi piardă copilul într-un loc aglomerat e coşmarul oricărui părinte. Un coşmar pentru care un inventator a găsit un leac. O aplicaţie pentru telefoanele mobile cu ajutorul căreia cei mici pot fi găsiţi
De Redactia Observator la 28.10.2014, 08:33Să îşi piardă copilul într-un loc aglomerat e coşmarul oricărui părinte. Un coşmar pentru care un inventator a găsit un leac. O aplicaţie pentru telefoanele mobile cu ajutorul căreia cei mici pot fi găsiţi
"Este cel mai îngrozitor sentiment, când nu îţi poţi găsi copilul. Mai ales când este în aglomeraţie, într-o zonă de lângă plajă, lângă apă. Nu ştii dacă sunt în apă", spune Jason.
Este coşmarul oricărui părinte. Jason l-a trăit când fiica sa avea doi ani. A găsit-o teafără, dar această experienţă traumatizantă l-a făcut să caute o soluţie pentru părinţii care trec prin ce a trecut el. Aşa a ajuns să creeze Sky Nanny, o aplicaţie care ştie oricând unde se află copii.
"Dacă copilul tău se îndepărtează de tine, săgeata se va îndrepta spre copil. În timp ce mergi spre el, distanţa se va micşora până ajungi la el".
Ca să funcţioneze aplicaţie e necesar un dispozitiv de urmărire care poate fi ascuns în buzunarul copilului. Aplicaţia e gratuită, dar dispozitivul de urmărire costă o sută de dolari. Un preţ acceptabil spun mulţi părinţi.
Invenţia a stârnit deja interesul cumpărătorilor de peste Ocean. Principala sa funcţie este găsirea copiilor pierduţi, dar sunt numeroase alte scopuri pentru care poate fi folosită. Părinţii pot afla dacă în drum spre şcoală copii fac un ocol, la casa unui prieten de exemplu. Sau în parc.