Observator » Ştiri externe » Preşedintele SUA Donald Trump anunţă că urmează să se adreseze naţiunii miercuri. Ce va anunţa acesta

Preşedintele SUA Donald Trump anunţă că urmează să se adreseze naţiunii miercuri. Ce va anunţa acesta

Preşedintele SUA Donald Trump anunţă că urmează să se adreseze naţiunii miercuri. Ce va anunţa acesta Preşedintele SUA Donald Trump anunţă că urmează să se adreseze naţiunii miercuri. Ce va anunţa acesta - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 16.12.2025, 21:01 | Modificat la 16.12.2025, 21:12

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat, marţi, că urmează să se adreseze naţiunii miercuri seară. 

Trump a făcut anunţul pe reţeaua Truth Social, pe care o şi deţine. Preşedintele american nu a detaliat anunţul şi nu este clar despre ce va vorbi, dar a scris, în stilul caracteristic, că Statele Unite au avut un an "grozav" şi că "ce este mai bun acum urmează".

"Dragi concetățeni americani: Mâine seară, în direct de la Casa Albă, la ora 21:00, mă voi adresa către națiune. Aștept cu nerăbdare să vă "văd" atunci. A fost un an minunat pentru țara noastră, iar CELE ESTE MAI BUN ACUM URMEAZĂ!"

Articolul continuă după reclamă

La nivel internaţional, pacea în Ucraina este mai aproape ca oricând, promite Donald Trump, după ultima rundă de negocieri pe axa Washington - Kiev. Tratatul nu este, însă, gata să fie semnat. Americanii cer Ucrainei să cedeze Rusiei un teritoriu delicat, iar Moscova refuză un armistiţiu de Crăciun.

La nivel intern, Trump a declarat "război" fentanilului şi a desemnat acest drog drept "armă de distrugere în masă", în încercarea de a combate criza generată de această substanţă în Statele Unite.

Altfel, preşedintele american se mai confruntă cu câteva scandaluri şi situaţii speciale, printre care şi procesul intentat BBC, de la care cere 10 miliarde de dolari, dar şi reacţiile dure la comentariul personal făcut după moartea regizorului Rob Reiner

Pe acelaşi subiect