Antena LIVE

Camilla, soția prințului Charles al Marii Britanii, a fost testată pozitiv cu COVID-19

Camilla, ducesa de Cornwall, are COVID-19, a anunțat Clarence House, într-un comunicat. Vestea vine la câteva zile după ce soțul ei, prințul Charles al Marii Britanii, a fost și el depistat cu SARS-Cov-2.

De la 14.02.2022, 15:50
Camilla, soția prințului Charles al Marii Britanii, a fost testată pozitiv cu COVID-19 Profimedia Images

"Alteţa Sa Regală ducesa de Cornwall a fost testată pozitiv cu noul coronavirus şi se autoizolează. Continuăm să respectăm îndrumările guvernamentale", a anunţat luni biroul de presă de la Clarence House.

Ducesa, în vârstă de 74 de ani, a efectuat o serie de angajamente în ziua în care soțul ei, Prințul Charles, a primit un rezultat pozitiv la testul Covid. La acea vreme, ea a spus că ”din fericire” este ”negativă”, scrie The Guardian. În comunicatul de luni, Clarence House nu a oferit actualizări despre starea de sănătate a prinţului Charles şi nici detalii despre starea ducesei Camilla, scri

Îngrijorări în privința reginei Elisabeta a II-a 

Britanicii devin din ce în ce mai îngrijorați, având în vedere că atât prințul Charles, cât și ducesa de Cornwall au participat recent la un eveniment în care regina Elisabeta a II-a şi-a sărbătorit împlinirea a 70 de ani de domnie.

Pe acelaşi subiect

Atât prinţul Charles, cât şi ducesa de Cornwall sunt vaccinaţi anti-Covid cu schema completă. Pentru Camilla este pentru prima dată când e depistată cu Covid-19.  Charles a mai fost testat pozitiv pentru Covid în martie 2020, când a avut simptome ușoare.

Camilla va fi regina Marii Britanii

Regina Elisabeta a anunțat la sărbătorirea a 70 de ani de când este pe tron că își dorește ca Ducesa de Cornwall să preia titlul de ”Regină Consoartă” atunci când Prințul Charles va deveni rege. Este o schimbare majoră de poziție, care a surprins societatea britanică, a declanșat comentarii și a făcut vâlvă în mass-media.

Anunțul Reginei nu este un decret sau un ordin, dar pregătește terenul pentru viitoarea ”Regina Camilla” a Marii Britanii. Decizia pune capăt lungilor controverse legate de viitorul titlu al Camillei.

Ți-a plăcut acest articol?

camilla covid printul charles regina regina elisabeta
Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

În vacanţă, în ţară

În vacanţă, în străinătate

Acasă, cu familia

Cu prietenii

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024