Antena LIVE

Curs valutar

Curtea Supremă a SUA va examina luni, în regim de urgenţă, legea care interzice avortul în Texas, inclusiv în caz de incest sau de viol

Curtea Supremă a Statelor Unite urmează să examineze luni, în regim de urgenţă, la două luni după ce a refuzat să intervină, o lege din Texas care interzice o majoritate a avorturilor, inclusiv în caz de incest sau de viol, relatează AFP.

De la 31.10.2021, 17:10
WhatsApp
Curtea Supremă a SUA va examina luni, în regim de urgenţă, legea care interzice avortul în Texas, inclusiv în caz de incest sau de viol Profimedia Images

Cei nouă magistraţi ai Curţii, dintre care şase sunt conservatori, urmează să audieze timp de două ore părţile implicate în acest dosar cu consecinţe umane şi politice importante.

”Templul” dreptului american a acceptat două recursuri distincte, formulate de către Guvernul preşedintelui democrat Joe Biden şi de către organizaţii de planning familial, care îi cer să blocheze o lege ”în mod clar neconstituţională”.

Textul, adoptat în mai de către aleşi republicani din acest vast stat din Sud, interzice avorturile imediat ce se detectează bătăi ale inimii embrionului, adică spre cea de a şasea săptămână de sarcină, când femeile ignoră adesea faptul că sunt însărcinate. El prevede o singură excepţie - o urgenţă medicală.

Mai multe state conservatoare au adoptat legi asemănătoare, însă ele au fost blocate toate în justiţie, deoarece încalcă jurisprudenţa Curţii Supreme.

Pe acelaşi subiect

Oamenii sunt încurajaţi să raporteze instituţiile care ajută femeile să avorteze

Curtea a recunoscut în 1973 (”Roe vs. Wade”) dreptul femeilor la avort şi a precizat că acesta este valabil atât timp cât fătul nu este viabil, adică până către 22 de săptămâni de sarcină. Legea din Texas are însă un dispozitiv unic, şi anume aplicarea legii este încredinţată ”exclusiv” cetăţenilor.

Aceştia sunt încurajaţi să depună plângere împotriva oricărei persoane sau organizaţii ajută o femeie să avorteze în mod ilegal, în schimbul unei despăgubiri în valoare de cel puţin 10.000 de dolari, în cazul unei condamnări.

Acest mecanism complică intervenţia justiţiei federale, deoarece Constituţia limitează ”circumstanţele în care este posibil ca statul să fie dat în judecată”, aminteşte Mary Ziegler, o profesoară în drept şi o expertă în bătălii juridice pe tema avortului.

”Curtea Supremă a creat o excepţie care permite împiedicarea unui reprezentant oficial al unui stat să aplice o lege anticonstituţională”, declară ea.

”Însă legea din Texas nu implică niciun oficial”, iar reclamanţii nu au pe cine să dea în judecată. Sesizată pentru prima oară la 1 septembrie, pentru a împiedica legea să intre în vigoare, Curtea Supremă a evocat ”chestiuni noi de procedură” pentru a refuza să intervină.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

avort lege texas curtea suprema
Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce semn îți arată că faci Alzheimer cu 20 de ani înainte. Studiile au...
Fanatik.ro
Publicat 13.12.2024
„Roiuri” misterioase de drone au apărut pe Coasta de Est a Americii și...
spotmedia.ro
Publicat 13.12.2024
Este adevărat că alergatul distruge genunchii?
spotmedia.ro
Publicat 11.12.2024
Fenomene meteo ciudate în București de Crăciun, potrivit meteorologilor...
Gandul
Publicat 13.12.2024
Intrarea în Schengen nu ne scapă de tot de controalele la graniță. Cât timp...
Adevărul
Publicat 13.12.2024
Mireasa sezon 10. Anunțul producției în legătură cu Ramona și fiica sa. Ce...
A1
Publicat 13.12.2024
Horoscopul zilei de 14 decembrie 2024. Peștii se relaxează. Află ce se...
CaTine
Publicat 13.12.2024
”Uită-mă, nu mă întorc”. Mario Fresh, mesaj ascuns pentru Alexia Eram! S-a...
spynews.ro
Publicat 13.12.2024
Și-au schimbat sigla și echipamentul, după fuga lui Bashar al-Assad + Ce au...
GSP
Publicat 10.12.2024
Marina Almășan, mesaj dur pentru ultima soție a lui Victor Socaciu, la 3 ani de...
Click.ro
Publicat 13.12.2024
Telefonul cu cea mai bună cameră din 2025 a fost lansat la nivel global. Ce...
Useit
Publicat 13.12.2024
Ce spunea Nicu Sârghea, tobosarul Vunk, înainte cu puțin timp să se stingă....
Redacţia.ro
Publicat 13.12.2024
Antisemitism feroce, rămas nesancționat. Autoritățile române n-au reușit...
libertatea.ro
Publicat 13.12.2024
Liam Payne a vorbit în trecut despre moștenitorul averii sale. A fost...
ZU
Publicat 13.12.2024
Pancakes cu ciocolată și nuci în interior, perfecte pentru gustări dulci
Hello taste
Publicat 13.12.2024
Rolul unei mătuși în viața nepoților săi. De ce este considerată...
Deparinti
Publicat 13.12.2024
România în Schengen. Ce se schimbă pentru români de la 1...
ziare.com
Publicat 13.12.2024
Care este, de fapt, legătura dintre Victoria Ruffo și Eugenio Derbez în...
Happy
Publicat 13.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de dăunător este frecatul la ochi. Când cauzează expunerea la curentul de...
Medicool
Publicat 13.12.2024