Dana, o tânără mamă româncă, a murit în Italia. A intrat în mare, a leşinat şi nu şi-a mai revenit
Dana, o tânără mamă româncă, a murit în Italia. A intrat în mare, a leşinat şi nu şi-a mai revenit. Cei doi copii ai ei se jucau pe plajă, la câţiva metri distanţă.
De Cosmin Stăniloiu la 18.08.2019, 12:24- Ce vor românii de la România? Fii parte a campaniei Observator. Spune-ne ce vrei TU de la România printr-un video de 30 de secunde
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Moscova pregăteşte un asalt teribil pentru a recuceri Kursk: 50.000 de soldaţi ruşi şi nord coreeni vor încerca să-i scoată pe ucraineni din Rusia
Dana, o tânără mamă româncă, a murit în Italia. A intrat în mare, a leşinat şi nu şi-a mai revenit. Cei doi copii ai ei se jucau pe plajă, la câţiva metri distanţă.
Dana Ana Eftimie avea numai 38 de ani și o viață frumoasă de trăit în continuare alături de soțul său și cei doi copii ai lor, dar un ictus, se presupune, a făcut-o să-și piardă simțurile când se afla în apele mării și după patru zile de chinuri pe patul de spital, femeia și-a pierdut viața, scrie Rotalianul.
Tânăra mamă româncă se afla marți, 13 august 2019, cu cei doi copii la mare, în vacanță, pe o plajă din cartierul Marina al localității Massa, provincia Massa-Carrara. Soțul său urma să sosească și el în ziua următoare, când avea să intre în concediu și urma să fie o vacanță liniștită pentru această familie frumoasă.
Din păcate, vacanța lor s-a transformat în tragedie în jurul orei 12:00 de marți, când conaționala noastră se afla în apa mării. Se presupune că a suferit un ictus și a leșinat, iar oamenii care se aflau în preajma sa au făcut tot posibilul să o ajute. Un polițist a fost primul care a intervenit și a ajutat salvamarii să o aducă la mal. Apoi, cu ajutorul unui defibrilator, au reușit să o readucă la viață.
A urmat transportul la spitalul din Massa și o luptă între viață și moarte pentru românca noastră, care a durat mai bine de patru zile, dar la ora 17:00 de sâmbătă, 17 august, Dana a pierdut lupta cu moartea și medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva.
Dana Eftimie era rezidentă în localitatea Fontanellato din provincia Parma, unde locuia alături de familia sa: soțul Lorenzo și cei doi copii ai lor. Românca noastră era, de asemenea, proprietara unui salon de îngrijire pentru câini situat în localitatea Parma, mai exact la centrul comercial Euro Torri.
Odată cu trecerea în neființă, Dana a salvat și alte vieți, fiindcă încă de când trăia își manifestase dorința de a-și dona organele, iar medicii de la spitalul din Massa i-au extras inima, ficatul, rinichii și corneele.
„Conducerea spitalului își exprimă condoleanțele pentru rudele femeii, exprimându-și recunoștința pentru generozitatea demonstrată și mulțumește întregului personal implicat în intervenție, reanimatori, chirurgi, personal de asistență medicală și coordonare de transplant „, se transmite într-un comunicat de la spital.