Antena LIVE

Curs valutar

Elon Musk a concediat angajații agenției pentru IMM-uri, s-a răzgândit, i-a chemat la muncă și apoi i-a dat afară iar

Elon Musk a reuşit performanţa de a concedia angajaţii agenţiei federale americane pentru IMM-uri, după care s-a răzgândit, i-a chemat din nou la muncă, doar pentru a i pune din nou pe liber. Totul s-a întâmplat în decurs de 5 zile, susţine Business Insider.

De la 14.02.2025, 10:05
WhatsApp
Elon Musk a concediat angajații agenției pentru IMM-uri, s-a răzgândit, i-a chemat la muncă și apoi i-a dat afară iar Profimedia Images

Jurnaliştii au consultat şi mailurile primite de angajaţi. Aceştia au primit notificări de reziliere, cu un preaviz de două săptămâni. La scurt timp, au primit alte mailuri care anulau notificările, pe motiv că fuseseră trimise din greşeală.

A doua zi, însă, au fost daţi afară din nou, chiar în timp ce se aflau într-o şedinţă. Acela a fost momentul în care li s-a tăiat şi accesul la mailurile de serviciu.

Documentele de reziliere aveau, însă, un număr de contact pentru contestaţii. Numai că, în clipa în care oamenii au sunat la respectivul număr, erau redirectionati catre mesageria vocală a unei companii de leasing de apartamente de lux.

Elon Musk și DOGE, dați în judecată

Un grup de 103 foști și actuali angajați federali l-au dat în judecată pe Elon Musk, dar și DOGE, pentru acces ilegal la datele personale ale angajaților federali, scrie TechCrunch.

Reclamanții cer Oficiului pentru Managementul Personalului (OPM) să restricționeze accesul agenției DOGE (Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală) la bazele de date.

Potrivit plângerii, OPM a acordat acces administrativ agenților DOGE, mulți dintre aceștia sub 25 de ani și foști angajați ai companiilor lui Musk, fără verificările stricte necesare pentru securitatea națională.

Procesul susține că această practică încalcă Legea privind confidențialitatea, care interzice utilizarea neautorizată a datelor personale. În document este menționat Edward Coristine, un angajat DOGE de 19 ani, concediat anterior dintr-o firmă de securitate cibernetică pentru scurgeri de date.

Reclamanții spun că accesul DOGE la aceste informații poate avea consecințe profesionale grave, mai ales în condițiile în care Musk și președintele Trump au amenințat cu concedierea angajaților considerați neloiali. Expunerea datelor financiare ale acestora ar putea, de asemenea, să îi facă vulnerabili în fața hackerilor.

Procesul urmărește, cel puțin într-o primă instanță, obținerea unei interdicții judiciare privind accesul la date, fiind considerat primul pas spre un posibil proces colectiv.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

elon musk doge statele unite
Întrebarea zilei
Vă luaţi maşina la mâna a doua sau nouă?

Nouă

La mâna a doua

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
O fabrică de tradiție din România renunță la a mai produce alimentul pe care...
Fanatik.ro
Publicat 20.02.2025
ZODIA care riscă să divorțeze în a doua jumătate a lunii februarie, potrivit...
Gandul
Publicat 20.02.2025
De ce Trump este ca plastilina în mâinile lui Putin? Zvonurile despre compromat...
Adevărul
Publicat 20.02.2025
Power Couple România sezon 2, 19 februarie 2025. Proba de scuba diving a adus...
A1
Publicat 20.02.2025
Horoscopul zilei de 21 februarie 2025. Gemenii găsesc motive noi de bucurie....
CaTine
Publicat 20.02.2025
Claudia Puican a ajuns la spital însărcinată în 7 luni!...
spynews.ro
Publicat 20.02.2025
Fostul tenismen ucrainean din Top 20 a dezvăluit ce i-a scris un coleg rus la...
GSP
Publicat 20.02.2025
Comuna din România unde prețul apartamentelor a explodat. Motivul pentru care...
Click.ro
Publicat 20.02.2025
Apple a lansat iPhone 16e. Ce preț are noul smartphone
Useit
Publicat 20.02.2025
Care ar fi, de fapt, cauza morții lui Andrei Perneș. De ce a pierdut controlul...
Redacţia.ro
Publicat 20.02.2025
Miliardarul rus care a monitorizat din spatele lui Serghei Lavrov întâlnirea de...
libertatea.ro
Publicat 20.02.2025
Rihanna a izbucnit în lacrimi după ce juriul a anunțat verdictul în cazul lui...
ZU
Publicat 20.02.2025
Pârjoale moldovenești. Una dintre cele mai populare rețete tradiționale
Hello taste
Publicat 20.02.2025
Cum să ai parte de dimineți mai ușoare cu un copil mic
Deparinti
Publicat 20.02.2025
Birce Akalay și-a schimbat complet coafura. Cum arată vedeta în prezent
Happy
Publicat 20.02.2025
Cum a surprins-o Fuego pe Irina Loghin de ziua de naștere a artistei! Ce cadou...
BZI
Publicat 20.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
De ce scarpini instinctiv erupțiile de pe piele. Acest obicei nu este atât de...
Medicool
Publicat 20.02.2025