Marius Drăghici, românul responsabil de moartea a 39 de vietnamezi în Anglia, a fost condamnat la 12 ani de închisoare
Marius Drăghici, românul care a ucis în anul 2019 aproape 40 de vietnamezi blocaţi in interiorul camionului său, a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Celor 39 de migranţi le fuseseră promisă o cursă de lux pentru a fi transportaţi într-o ţară cu un viitor mai bun, însă pe drum i-a aşteptat doar moartea. Toţi pasagerii au murit sufocaţi, după ce în container temperatura a ajuns la peste 38 de grade.
De Redactia Observator la 11.07.2023, 21:06Marius Drăghici a fost condamnat la 12 ani și șapte luni de închisoare din cauza morții a 39 de imigranți vietnamezi care au murit sufocaţi în containerul de camion. El a mai fost condamnat la patru ani și două luni de închisoare pentru infracțiunea de imigrare ilegală, care urmează să fie executată concomitent, relatează BBC.
Drăghici era responsabil de transportul migranților în Marea Britanie, acționând ca șofer, iar procurorul Bill Emlyn Jones KC l-a descris drept „mâna dreaptă” a unuia dintre lideri, Gheorghe Nica. Nica este unul dintre cei patru bărbați deja condamnați pentru omor din culpă și unul dintre cei 11 în total închiși până în legătură cu decesele.
Migranţii plătiseră a sumă colosală pentru cursa visurilor lor
Migranţii plătiseră o taxă de 10.000 de lire sterline şi până la 13.000 de lire sterline, pentru ceea ce era promis ca o rută „VIP” către Europa și speranța unei munci mai bine plătite.
- Un român se face vinovat de moartea a 39 de oameni, în Anglia. Vietnamezii, printre care şi 10 copii, au murit...
- Român înculpat în cazul celor 39 de migranți vietnamezi găsiți morți într-un camion din Marea Britanie
- Corespondență Bianca Iacob de la Vilnius: Primele decizii luate la summit-ul din Lituania. Planul prin care...
Temperaturile au crescut la 38,5C în camion, moment în care nivelul de oxigen a scăzut, iar aerul era prea toxic pentru viață.
Bărbatul a pledat vinovat pentru omor. Procurorii l-au acuzat pe Marius Mihai Drăghici că este liderul bandei de traficanţi care a organizat transportul din Belgia al containerului cu migranţi.