Reacția SUA, după ce Rusia a interzis 81 de canale și site-uri europene: Se teme că populaţia va auzi "adevărul"
Rusia a blocat accesul pe teritoriul său pentru 81 de media europene de teamă că populaţia sa va auzi "adevărul", a apreciat marţi Washingtonul, după ce Moscova a explicat că a luat această decizie ca "represalii" la o decizie UE din luna mai de a interzice accesul la trei media de stat ruse, potrivit EFE, citat de Agerpres.
De Redactia Observator la 26.06.2024, 09:43"Este un alt semn că guvernul rus reprimă jurnalismul pentru că îi este teamă că propriul popor va auzi adevărul", a reacţionat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, într-o conferinţă de presă.
Executivul rus, în opinia sa, "vrea să ascundă adevărul despre acţiunile Rusiei în interiorul Rusiei, despre acţiunile guvernului de a-şi reprima propriul popor, de a invada un vecin şi de a-şi ocupa ilegal vecinul". "De ceva vreme am văzut cum reprimă jurnalismul şi, din păcate, asta continuă", a conchis el.
France Presse, EFE, Le Monde și Der Spiegel, pe lista neagră a Rusiei
Pe listă se regăsesc, printre altele, agenţia de presă franceză France Presse, cea spaniolă EFE, ziarele franceze Le Monde şi Liberation, publicaţiile germane Die Zeit şi Der Spiegel, postul Radio France, posturile de televiziune italian RAI, cele franceze LC1 şi Arte, cel austriac ORF sau cel olandez Nos, etc.
Conform site-ului MAE rus, restricţiile vizează şi posturile Pro TV International (stirileprotv.ro, protv.ro), Digi24 (digi24.ro) şi B1TV (b1tv.ro).
Anunţul Ministerul rus de Externe a intervenit în ziua în care a intrat în vigoare o decizie a Consiliului UE din 17 martie, prin care sunt impuse restricţii de difuzare în spaţiul comunitar pentru trei media de stat ruse - RIA Novosti şi cotidienele Izvestia şi Rossiiskaia Gazeta. Înainte, UE a interzsis în spaţiul comunitar alte media oficiale ruse prin care Moscova îşi desfăşoară campania de dezinformare în Occident, între care şi Russia Today (RT).