Român de 19 ani mort într-un accident în Italia. Era portarul unei echipe locale de fotbal
Alexandru, un român de 19 ani, a murit, sâmbătă, într-un accident de circulaţie produs în Caravate, oraş din provincia Varese, Italia.
De Cristi Ioniţă la 17.11.2019, 07:52Alexandru, un român de 19 ani, a murit, sâmbătă, într-un accident de circulaţie produs în Caravate, oraş din provincia Varese, Italia.
Alexandru era elev în Italia şi portar al unei echipe locale de fotbal.
Alexandru a murit la doar 19 ani
Conform Corriere della Sera, sâmbătă la prânz, Alexandru se întorcea cu maşina acasă, de la liceu, în momentul în care a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă.
Maşina tânărului a derapat, s-a răsturnat de câteva ori şi s-a lovit de o altă maşină care venea din sens opus şi era condusă de un italian de 47 de ani.
Martorii au solicitat intervenţia de urgenţă a medicilor, iar aceştia, dar şi pompierii ajunşi la faţa locului s-au declarat îngroziţi de cele văzute.
Pentru tânărul român au avut nevoie de nu mai puţin de două ore pentru a scoate trupul dintre fiarele contorsionate.
Din păcate, a fost prea târziu, astfel că au declarat decesul tânărului.
Colegii de la A. S. D. Varese Calcio şi-au luat "adio" de la român printr-un mesaj tulburător postat pe pagina de Facebook a clubului.