Român de 23 de ani, găsit mort într-o mașină în Italia, după o supradoză de heroină
Un român de 23 de ani a fost găsit mort într-o mașină parcată într-o localitate din Italia. Tânărul ar fi murit în urma unei supradoze de heroină, spun anchetatorii.
De Cristian Toteştean la 30.11.2019, 17:34Un român de 23 de ani a fost găsit mort într-o mașină parcată într-o localitate din Italia. Tânărul ar fi murit în urma unei supradoze de heroină, spun anchetatorii.
Cadavrul românului a fost descoperit vineri după-amiază de un prieten. Era într-o mașină Audi, parcată în spatele unei benzinării din localitatea Sacca, din nordul Italiei.
Trupul neînsuflețit zăcea acolo de câteva ore și nimeni nu l-a observat până când prietenul tânărului, alarmat de dispariție, a pornit în căutarea lui și a văzut mașina.
Chemați, polițiștii au intervenit și spun că trupul românului nu avea semne de violență. Potrivit ziarului Il Resto del Carlino, lângă el, în mașină a fost găsită o seringă. Anchetatorii spun că, cel mai probabil, tânărul a murit în urma unei supradoze de heroină.
Telefonul românului a fost luat de anchetatori, care încearcă să afle dacă în agendă este și numărul traficantului care i-a furnizat drogurile. Tânărul de 23 de ani era stabilit în Italia, în localitatea Mirandola.