Antena LIVE

Român prins la furat, în Italia, la două zile după ce fusese eliberat din închisoare

Un român a fost arestat în Italia, după ce a fost prins la furat la două zile după ce fusese eliberat din închisoare.

De la 02.11.2020, 13:51
Românul a primit acum mandat de arestare preventivă La Mia Citta News - imagine ilustrativă

Inițial, românul a fost prins la Roma și reținut pentru tentativă de furt.

Conform La Mia Citta News, românul a fost informat că va fi cercetat penal în stare de libertate.

Deși eliberat din închisoare, românul nu s-a cumințit. Și a fost prins din nouă la furat în San Martino al Cimino, în apropiere de Viterbo.

De această dată a pătruns prin efracție într-un restaurant și a încercat să fure mai multe bunuri.

Informat de apropiați că ușa restaurantului este deschisă, proprietarul a transmis mesajul mai departe unui carabinier pe care îl știa personal și care s-a deplasat la fața locului.

Carabinierul a trecut la supravegherea localului și a solicitat întăriri.

Când a văzut că românul se pregătește să fugă cu bunurile, carabinierul nu a mai așteptat sosirea colegilor săi.

A intervenit personal și l-a imobilizat pe român, după o scurtă luptă între cei doi.

Românul a fost încătușat și a ajuns după gratii la închisoarea din Viterbo, fiind arestat preventiv.

Citește și:
Româncă infectată cu noul coronavirus, moartă în Italia. Medicii au descoperit-o întinsă în cadă
Român reținut în Italia, în baza unei condamnări încasate în urmă cu 30 de ani

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.

Ți-a plăcut acest articol?

roma roman inchisoare furat arest restaurant carabinier
Întrebarea zilei
Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Emailul pe care trebuie să îl ștergi neapărat dacă l-ai primit. Utilizatorii...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Băutura care are un gust mai bun decât cafeaua. Te trezește instant, dar are la...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Ce BILEȚEL a lăsat un maturător din Vaslui, în parbrizul mașinii, unui șofer...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Ce mâncăm după Paște. De ce să ne ferim de ciorbă, preferata românilor
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Eliminare dureroasă pentru echipa galbenă! Chef Sautner a pierdut un concurent...
A1
Publicat 07.05.2024
Horoscopul zilei de 8 mai 2024. Gemenii descoperă dragostea adevărată. Află ce...
CaTine
Publicat 07.05.2024
Când poți spăla haine după Sărbătorile Pascale. În Săptămâna Luminată...
spynews.ro
Publicat 07.05.2024
„A venit iepurașul!” » Arpad Paszkany, cadou de peste 100.000 de euro pentru...
GSP
Publicat 05.05.2024
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă...
Click.ro
Publicat 07.05.2024
Locul în care timpul e cu 9% mai lent pentru oameni. Ce fenomen ciudat are loc
Useit
Publicat 07.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Tyla a purtat o rochie din nisip adevărat pe covorul roșu de la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 07.05.2024
Indiene cu frișcă și glazură de ciocolată. Rețetă de cofetărie
Hello taste
Publicat 07.05.2024
Comportamente sexuale la copiii mici: ce este și ce nu este normal
Deparinti
Publicat 07.05.2024
Paradox sau normalitate: De ce a ajuns motorina să fie mai ieftină ca benzina....
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de cuișoare. Cum îți poate completa...
Medicool
Publicat 07.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024