Cum arată lista cu invitații la nunta organizată de cel mai bogat om din Asia. Familia Ambani a închiriat peste 100 de avioane private pentru ei
Surorile Kim şi Khloe Kardashian se aflau vineri în India, alături de alte celebrităţi, pentru a participa la o petrecere de nuntă de trei zile organizată de cel mai bogat om din Asia, Mukesh Ambani, informează AFP, potrivit Agerpres.
De Redactia Observator la 12.07.2024, 16:27Fiul cel mai mic al lui Mukesh Ambani, Anant, şi logodnica sa, Radhika Merchant, ambii în vârstă de 29 de ani, îşi vor uni destinele în cadrul unei ceremonii de trei zile care începe vineri în capitala financiară a Indiei, Mumbai, după luni de festivităţi prenupţiale care au stabilit un nou standard în materie de extravaganţă matrimonială.
Familia Ambani a închiriat peste 100 de avioane private să fie folosite pentru eveniment, iar specialiştii estimează că întreaga festivitate va costa peste 320 de milioane de dolari.
Surorile Kim şi Khloe Kardashian la nunta fiul cel mai mic al lui Mukesh Ambani
Debutul festivităţilor, în urmă cu câteva luni, a inclus o croazieră în Europa pentru 1.200 de invitaţi, un templu hindus construit special pentru această ocazie în casa ancestrală a familiei Ambani, precum şi concerte private susţinute de Rihanna şi Justin Bieber.
- Cum va arăta nunta maraton a fiului celui mai bogat om din Asia. Festivitățile de 7 luni intră, în weekend, în...
- Petrecere grandioasă înaintea nunţii miliardarului indian Anant Ambani. Justin Bieber a fost invitat să cânte...
- David şi Victoria Beckham au recreat ziua nunţii lor după 25 de ani de căsnicie. Au purtat aceleaşi ţinute mov...
În afară de surorile Kardashian, vedete influente de reality show devenite femei de afaceri, şi alte celebrităţi urmează să participe la nuntă. De asemenea, foştii premieri britanici Boris Johnson şi Tony Blair au fost reperaţi de presă la aeroportul din Mumbai.
În iunie, cuplul a pornit într-o croazieră de patru zile, în timpul căreia au susţinut recitaluri Katy Perry, Backstreet Boys, rapperul american Pitbull şi tenorul italian Andrea Bocelli. Printre invitaţii la galele precedente s-au numărat fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, şi Ivanka Trump, fiica fostului preşedinte american Donald Trump, precum şi elite din lumea sportului şi divertismentului din India.
Festivităţile din acest weekend, în metropola Mumbai afectată de muson, ar trebui să ridice şi mai sus ştacheta. Printre numele menţionate se numără fosta candidată la preşedinţie Hillary Clinton, boxerul Mike Tyson şi actorul John Cena.
Tatăl mirelui, Mukesh Ambani, este preşedintele Reliance Industries, un conglomerat familial care a crescut până a devenit cea mai mare capitalizare bursieră din ţară. Mukesh Ambani este pe locul 11 în topul celor mai bogate persoane din lume, cu o avere estimată la aproximativ 104 miliarde de euro, conform Forbes.
El a organizat cea mai scumpă nuntă - până acum - din istoria Indiei pentru fiica sa în 2018, care ar fi costat 92 de milioane de euro şi pentru care a angajat-o să cânte pe vedeta americană Beyoncé. Mukesh Ambani este, de asemenea, un aliat cheie al prim-ministrului naţionalist hindus Narendra Modi.