Tradiţie de Revelion: unde au răsunat 108 lovituri de clopot, la intrarea în Anul Nou
Aproape două miliarde de oameni trăiesc deja în 2024. Noua Zeelandă, Australia, China şi Japonia au sărbătorit trecerea în noul an cu valuri de şampanie, focuri de artificii uluitoare şi spectacole cu lasere care au luminat noaptea în culorile speranţei şi bucuriei.
De Redactia Observator la 31.12.2023, 20:28Noua Zeelandă a fost prima ţară mare care a intrat în Noul An, la o oră după Insulele Kiribati, care au deschis drumul. În portul Auckland, 500 de kilograme de artificii au fost lansate de pe Sky Tower. Două ore mai târziu, a venit rândul unuia dintre cele mai aşteptate focuri de articii din lume, cel de la Sydney.
Revelion 2024. Foc de artificii uriaş la Sydney
Tone de artificii au fost lansate în portul Sydney, de pe pod şi celebra Operă, spre încântarea celor peste un milion de turişti veniţi din zeci de ţări special pentru acest moment. A fost un spectacol total, care a durat 20 de minute şi a inclus şi un show cu lumini. Ca să prindă un loc cât mai bun, mii de oameni au dat buzna de la primele ore cu corturi, scaune şi provizii de ronţăit.
Revelionul s-a mutat apoi pe continentul asiatic. Japonia, Coreea de Sud, Taiwanul şi China continentală au salutat anul 2024 cu spectacole pirotehnice impresionante.
- Plugușorul a ajuns în curțile românilor în ultima zi din 2023. Ce se spune despre cei care primesc cetele de...
- Corespondență Observator din Laponia: Revelionul în ţara lui Moş Crăciun are gust de carne de ren şi de...
- La mulţi ani, 2024! Foc de artificii impresionant în Sydney, Australia, de Revelion
La Tokyo şi la Seul, mii de oameni s-au adunat în pieţe pentru a asculta 108 lovituri de clopot - o tradiţie care aduce noroc, cred asiaticii.
Schimbarea anilor nu vine însă cu artificii colorate în toată lumea. După invadarea Ucrainei, Moscova renunţă la focul de artificii al doilea an la rând. Montreal nu a mai avut bani pentru spectacol, iar Lituania a abandonat tradiţia... ca să protejeze mediul.