Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un medic german ar fi ucis 15 pacienţi în stadiu terminal, apoi le-a incendiat locuinţele pentru a ascunde crimele

Procuratura din Berlin a cerut miercuri trimiterea în judecată a unui medic de îngrijiri paliative, suspectat de uciderea a 15 pacienți în capitala germană.

de Redactia Observator

la 16.04.2025 , 14:02

Un medic german ar fi ucis 15 pacienţi terminali, apoi le-a incendiat locuinţele pentru a ascunde crimele Imagine ilustrativă - Shutterstock

Medicul în vârstă de 40 de ani, arestat în august 2024, era până acum suspectat că a făcut cel puțin opt victime, în timp ce sistemul de justiție continuă să investigheze alte posibile cazuri, scrie Agerpres.

Bărbatul este acuzat că a ucis victimele aflate în grija sa, între septembrie 2021 și iulie 2024, cu medicamente și că a dat foc locuințelor unora dintre ele pentru a "ascunde crimele", a scris procuratura într-un comunicat.

Victimele, douăsprezece femei și trei bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 94 de ani, au fost uciși "prin înșelăciune și din motive inutile", a precizat parchetul.

Articolul continuă după reclamă

Procuratura solicită un proces și o condamnare însoțite de recunoașterea gravității deosebite a faptelor, o detenție preventivă și o interdicție profesională pe viață.

În prezent în arest preventiv, medicul "nu a vorbit până acum despre acuzațiile împotriva sa", a declarat procuratura. Parchetul a indicat în timpul unei anchete anterioare că motivul a fost "dorința de a ucide".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Faptele grave de corupţie nu ar trebui să se prescrie. Sunteţi de acord cu premierul Bolojan?
Observator » Ştiri externe » Un medic german ar fi ucis 15 pacienţi în stadiu terminal, apoi le-a incendiat locuinţele pentru a ascunde crimele