Un muncitor român de 32 de ani a murit pe câmp, în Germania. Fermierul care l-a angajat e judecat pentru omor prin imprudenţă
Un nou proces a început vineri la Freiburg, în Germania, împotriva unui fermier german acuzat de omor prin imprudenţă în cazul unui muncitor agricol român.
De Redactia Observator la 26.01.2018, 18:17Un nou proces a început vineri la Freiburg, în Germania, împotriva unui fermier german acuzat de omor prin imprudenţă în cazul unui muncitor agricol român decedat în urma insolaţiei suferite în vara lui 2014, relatează dpa.
Inculpatul Joerg D., în vârstă de 48 de ani, a negat că ar fi vinovat şi a respins acuzaţiile, în prima zi din cele trei ale audierilor.
Procurorii au descris evenimentele din iunie 2014, când românul Petru B., de 32 de ani, şi cumnatul său au fost obligaţi să încarce baloţi grei de paie sub un soare arzător, pe o temperatură de 31 grade Celsius şi fără nicio adiere de vânt.
Românii au încărcat între 800 şi 900 de baloţi de paie, de câte 20 kg fiecare, muncind 10 ore pe zi pentru fermierul german, care le-a refuzat pauze şi accesul la apă, au spus procurorii.
- Accident straniu la Huşi. Un adolescent s-a îmbătat, s-a urcat pe sanie şi pe drum s-a făcut praf de o căruţă
- Accident cumplit la Viişoara în Constanţa. Un tânăr de 18 ani se zbate între viaţă şi moarte (Foto)
- Un şofer român de TIR a fost prins în Franţa cu 170 de kg de canabis, în camionul care transporta fructe din...
În ziua următoare, Petru B., care se plânsese de probleme de sănătate, s-a prăbuşit pe câmp, a intrat în comă şi a decedat la spital după două săptămâni şi jumătate, din cauza unei insuficienţe multiple de organe.
Inculpatul a negat cele relatate de procurori, declarând că i-a tratat corect pe muncitori, care au avut acces la apă şi au putut lua pauze de odihnă.
Fermierul a mai afirmat că problemele cu inima ale victimei nu i-au fost clare întrucât aceasta nu vorbea limba germană.
Audierea de vineri a fost cea de-a doua în acest caz. Prima audiere, în urmă cu un an, a fost întreruptă din cauza decesului subit al avocatului fermierului, judecătorul fiind obligat să convoace un nou proces.
Familia victimei s-a constituit parte civilă la proces.