Cartierul din București unde oamenii nu mai pot deschide geamul. Lângă blocurile lor a apărut brusc un șantier
Şi-au cumpărat locuinţe aproape de apă, ca să se bucure de linişte şi aer curat. Doar că au dat de zgomot şi poluare. Locatarii unor blocuri din sectorul 6 se plâng că la fereastra apartamentelor le-a răsărit un şantier unde sunt distruse resturile din construcţii. Oamenii spun că au ajuns să şteargă praful si de două ori pe zi.
De Andre Rotaru la 18.08.2022, 19:25Aşa îşi încep ziua locatarii unui bloc de lângă lacul morii din Bucureşti. În loc de ciripitul păsărilor şi aer curat, se aud utilajele iar pe geam intră nori de praf. Unii s-au mutat aici tocmai ca să scape de poluare.
Cartierul din București devenit coșmar pentru locuitori
Locuitori: Am văzut nori de praf. Zic "Ia uite! Cum stau copiii ăştia cu atâta praf?" Maşinile astea fac un zgomot teribil că sfarmă piatră, nisip, eu ştiu ce mai fac.
- Mult praf, mult praf. Pur şi simplu când încep activităţile dimineaţă trebuie să închid geamul. Nu pot să respir. Şi zgomotul şi praf şi.
- Şi-a cumpărat casa visurilor, dar s-a trezit că deţine un cartier întreg. O eroare a autorităţilor a făcut-o...
- 10.000 de apartamente, de jumătate de miliard de euro, construite pe locul fostului cimitir de Ciumaţi. "Am găsit...
- Cartierul în care apartamentele costă 40.000 de euro, dar nu există școli. Părinții își irosesc viața pe...
Telespectatorii ne-a reclamat situaţia şi pe Fii Observator.
Locatar: Pe lângă faptul că este cald în casă mai suporţi şi praful care se ridică în atmosferă. Eu nu prea deschis uşile şi geamurile şi chiar şi aşa praful există. Eu acum îl şterg şi seara trebuie să îl mai ştergă o dată.
Andre Rotaru, reporter Observator: Oamenii spun că problemele au început acum câteva luni, atunci când societatea de aici a început să proceseze deşeuri din construcţii. Atât administratorul blocului cât şi locatarii au făcut sesizări către autorităţi, însă prima amendă a fost dată abia seara trecută, pentru lipsa unei perdele de praf.
Conform unor surse Observator, pe şantier s-ar concasa materiale rămase de la construcţia metroului. Firma a fost sancţionată cu 5000 de lei de Poliţia Locală. Repezentanţii ei sunt de negăsit.
Reporter-reprezentant firmă: Nu e nimeni deocamdată.
- Cu cine am putea să vorbim şi noi puţin?
- Deocamdată nu e nimeni.
Garda de Mediu spune că îşi va trimite comisarii în control pe şantier.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.