"Canarul de aur", cel mai mare diamant galben din lume. De la cât porneşte preţul de licitaţie
Cel mai mare diamant galben a fost prezentat de casa de licitaţii Sothesby la o expoziţie din Dubai. Canarul de aur, cum este denumit, are 303 karate.
De Redactia Observator la 19.10.2022, 21:05Iniţial era cunoscut ca Diamantul Incomparabil şi atunci avea puţin peste 407 karate, dar a fost tăiat şi şlefuit până la forma actuală, care îi scoate în evidenţă nuanţa unică de galben.
Diamantul va călători în întreaga lume, făcând opriri la galeriile Sotheby's din orașe precum Taipei, Geneva, Hong Kong și va fi scos la licitație pe 7 decembrie, la New York. Preţul de pornire va fi de un milion de dolari.