Înghețata artizanală, la mare căutare
Îngheţata se poate mânca în orice anotimp. La început de toamnă, maeştrii gelatieri i-au încântat pe bucureşteni cu zeci de sortimente de îngheţată artizanală.
De Redactia Observator la 16.09.2018, 22:07Îngheţata se poate mânca în orice anotimp. La început de toamnă, maeştrii gelatieri i-au încântat pe bucureşteni cu zeci de sortimente de îngheţată artizanală. Fisticul din Sicilia, vanilia de Madagascar sau maracuya au fost doar câteva dintre cele mai căutate sortimente.
Timp de douăzeci de minute, zeci de copii au renunţat la joacă şi au devenit gelatieri. Cu miere, pepene şi gheaţă au învăţat cum să pregătească granita. Un desert semi-îngheţat care provine din Sicilia. Unii au fost atât de pofticioşi, încât au început să mânânce înainte ca preparatul să fie gata.
Au fost activităţi şi pentru cei mici, şi pentru cei mari. Cu gândul încă la vacanţă, au explorat fiecare stand cu îngheţată, ca nu cumva să rateze vreo aromă. Şi au avut de unde să aleagă. Iar cei mai mulţi nu s-au săturat cu o singură cupă. Ciococlata neagră, fisticul de Sicilia, smochinele caramelizate şi îngheţata cu gusturi exotice au fost la mare căutare.
Cei care iubesc îngheţata, dar le este teamă să nu se îngrase, pot încerca variantele vegane sau sorbetul, o îngheţată cu fructe, fără frişcă sau smântână.
Alexandra Marcu, organizator festival: "Sunt variante şi fără zahăr, pe lângă că nu au grăsime animală sunt şi fără zahăr. Cei care au intoleranţe sau anumite probleme de sănătate le preferă."
Îngheţata nu se serveşte numai în pahar sau în cornete clasice. De data aceasta, au avut succes cornetele colorate.
Un român consumă anual un kilogram de îngheţată. Chiar şi aşa, suntem în urmă faţă de veicinii noştri europeni.