Clotilde Armand, în conflict de interese şi incompatibilitate, a stabilit Agenţia Naţională de Integritate. A fost sesizat Parchetul General
Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, s-a aflat în conflict de interese şi incompatibilitate, fiind sesizat şi Parchetul General în legătură cu săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, transmite Agerpres. Primarul Sectorului 1 al Capitalei ar fi semnat 5 dispoziţii care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine.
De Redactia Observator la 07.11.2022, 09:53Potrivit unui comunicat al ANI, Clotilde Armand s-a aflat în conflict de interese, deoarece în exercitarea atribuţiilor de primar a semnat dispoziţiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului "Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie", finanţat din fonduri europene şi care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003.
În stare de incompatibilitate începând cu 18 februarie 2022
Cele 5 dispoziţii semnate reprezintă numirea în funcţia de manager de proiect, precum şi majorarea indemnizaţiei lunare, cu până la 30%, potrivit Agepres.
De asemenea, Clotilde Armand s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 18 februarie 2022, data dispoziţiei privind numirea managerului de proiect al proiectului "Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie", întrucât a exercitat simultan cu funcţia de primar al Sectorului 1 şi funcţia remunerată de manager de proiect, nerespectând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.
- Gunoiul ar putea reveni pe străzile din Sectorul 1 din Bucureşti. Primăria are datorii de 10 milioane de lei la...
- Dosar penal după incendiul de pe Şoseaua Nordului. Clotilde Armand anunţă că va sesiza Parchetul
- 1.000 de lei pentru fiecare locuitor din Sectorul 1. Clotilde Armand le cere tuturor partidelor să voteze proiectul
În acest caz, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Clotilde Armand a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul penal întrucât, în exercitarea atribuţiilor de primar, respectiv în perioada februarie - august 2022, a semnat cinci dispoziţii care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine.
În plus, ANI a sesizat prefectul municipiului Bucureşti cu privire la legalitatea actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice, respectiv a dispoziţiei de numire în funcţia de manager de proiect şi a celor 4 dispoziţii prin care au fost suplimentate veniturile, atribuţii conferite de prevederile art. 252, alin. (1), lit. c) din Codul Administrativ, acte materiale pentru care au fost reţinute aspecte şi indicii privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor, al conflictelor de interese în materie administrativă şi a legislaţiei în materie penală.