Tânără împinsă de girafă în timp ce iubitul se aşezase în genunchi să o ceară de soţie. A spus "DA" şi au plecat la spital
O cerere în căsătorie în safari s-a încheiat la spital pentru viitoarea mireasă. O girafă care a văzut cum iubitul femeii se pune în genunchi să o ceară de soţie, a crezut că bărbatul vrea să-i dea ei de mâncare, aşa că a împins-o pe femeie la o parte.
De Redactia Observator la 24.07.2022, 10:05Tânăra a reuşit să spună "DA" abia după ce a îndepărtat musafirul nepoftit. Apoi, după ce au trecut emoţiile cererii în căsătorie, şi-a dat seama că ciocnirea cu girafa nu a rămas fără urmări. Aşa că va purta câteva zile un guler cervical.
Deşi comentariile de pe internet spun că intervenţia girafei ar putea fi un semn rău, tânăra e încrezătoare în succesul mariajului. Clipul a strâns trei milioane de vizualizări în mediul online.