Un băiețel de 8 ani a murit călcat cu mașina de mătușa lui. Mâna îi rămăsese blocată în portieră și a ajuns sub roțile mașinii, în Turcia
Un băiețel de 8 ani a murit după ce a fost călcat accidental cu mașina de mătușa lui, în parcarea unui bloc de apartamente din Izmir, Turcia. Kutsal Hazar Eymen Kara a rămas cu mâna blocată în portiera mașinii și a fost tras sub mașina, sfârșind sub roțile acesteia.
De Ana Maria Ghiarasim la 14.10.2021, 17:16Camerele de supraveghere din parcare surprind momentul în care băiatul de 8 ani coboară din mașină și rămâne cu mâna blocată în portieră. Mătușa lui, aflată la volan, nu observă și nici nu așteaptă să se asigure că cel mic s-a îndepărtat suficient de mașină. Pleacă de pe loc și îl târăște pe copil câțiva metri, până în punctul în care el ajunge sub roțile mașinii.
Ulterior, femeia este surprinsă cum caută ajutor, tulburată, cu trupul celui mic sângerând în brațe. Un medic alertat despre incident începe manevrele de resuscitare, însă totul este în zadar.
Băiatul era în grija mătușii după ce mama lui murise cu trei luni în urmă
Femeia îl creștea pe cel mic ca pe propriul fiu, acesta fiind în grija ei în momentul accidentului. Ea a fost arestată, însă magistrații au decis să o elibereze fără nicio acuzație la adresa ei.
- O elevă de 16 ani din Argeș a murit după ce i s-a făcut rău la școală. Colegii au găsit-o prăbușită în baie
- Tânărul de 19 ani care a supraviețuit unei căderi de la etajul 8, în Alexandria, a murit la spital
- O femeie gravidă și-a pierdut bebelușul după ce medicii i-au spus să trateze cu ”paracetamol și o baie...
Înfuriat de decizia magistraților, tatăl băiatului, Adem Kara, a înmânat presei imaginile surprinse de camerele de supraveghere și a cerut ca ea să fie aruncată după gratii, scrie The Sun.
Mătușa băiatului nu a fost găsită vinovată
Băiețelul de 8 ani rămăsese orfan de mamă cu trei luni în urma tragicului eveniment și mătușa lui îi purta de grijă.
Medicii au stabilit că băiatul a murit în urma unei hemoragii cerebrale.