Spectacol culinar și muzical susținut de chef Florin Dumitrescu, aseară, în București. Juratul de la Chefi la cutite și-a încântat invitații cu trei feluri de burgeri gourmet
Unul dintre cei mai iubiţi chefi din România, Florin Dumitrescu, a pregătit trei feluri de burgeri gourmet, care au făcut deliciul celor prezenţi la eveniment.
De Redactia Observator la 28.09.2017, 14:48Unul dintre cei mai iubiţi chefi din România, Florin Dumitrescu, a pregătit trei feluri de burgeri gourmet, care au făcut deliciul celor prezenţi la eveniment. Tot el a întreţinut şi atmosfera - din bucătărie a ajuns pe scenă, acolo unde a cântat piese rock împreună cu un band.
Gurmanzii s-au lăsat aseară pe mâna lui Florin Dumitrescu. Cu carne de vită sau creveţi uşor picanţi, sos de foie gras şi trufe negre, cei trei burgeri pe care chef-ul i-a pregătit i-au cucerit pe cei prezenţi.
"În schimbul acestor trei burgeri ne bucurăm de prietenie, o ieşeala dinasta aşa ca între prieteni, ca între colegi", a declarat Florin Dumitrescu.
Mai mult, Florin a reinterpretat una din reţetele care l-au făcut vestit. A transformat plăcinta de berbecuţ într-un burger gourmet, cu arome de scorţişoară şi nucşoară, temperate de brânza cu mucegai.
"Mi-a venit ideea asta, burgerul asta cu berbecuţ care are scorţişoară, nucşoară, care este fiert în vin, cu brânză cu mucegai şi carne de berbecuţ. Mai sunt mulţi prieteni care nu au putut să vină, cum ar fi Cătălin Scărlătescu, care se bucură undeva pe o insulă", a glumit juratul de la "Chefi la cuțite".
Şi cum orice cină devine mult mai interesantă atunci când e acompaniată de muzică bună, chef Florin s-a asigurat personal că invitaţii lui au parte de o atmosferă interesantă. Şi a înlocuit şorţul cu microfonul.
În cele trei luni în care meniul va fi disponibil, în restaurant vor fi expuse tunica și primul cuțit de chef ale lui Florin Dumitrescu.