Delia adună concurenți din toate colțurile lumii în grupa sa de la X Factor
Încă un concurent străin a cucerit-o pe Delia cu exotismul său și și-a asigurat un loc în Bootcamp în grupa juratei, seara trecută, într-o nouă ediție X Factor, la Antena 1.
De Redactia Observator la 14.11.2020, 09:52După Italia, SUA și Marea Britanie, a venit rândul Turciei să trimită un concurent în echipa de Mixt, peste 24 de ani, al cărei mentor în cel de-al nouălea sezon X Factor va fi Delia. Cel care a primit aseară un loc în Bootcamp este Mehmet Dural, care de mai bine de un an, de când a venit prima dată în România, s-a îndrăgostit de locuri și de oameni și a decis să rămână.
Relaxat și bucuros să cânte, Mehmet le-a oferit celor patru jurați o mostră din cultura turcă, dar și o variantă cât se poate de originală a piesei ”Drumurile noastre”. ”Sunt gelos pe tehnica ta de cântat”, a mărturisit Florin Ristei încântat.
Și Grupurile au primit un membru nou reprezentat de surorile gemene Diana și Ioana Conta.
Sensibile, acestea au ținut jurații cu sufletul la gură în timpul reprezentației lor. ”Nu cred că există armonie mai bună decât între frați și eu simt asta cu fratele meu! Sper să lucrăm bine împreună!”, a spus Florin Ristei, cel care le va fi și mentor.
Loredana a primit în grupa sa de băieți sub 24 de ani o cunoștință mai veche! Iulian Selea un tânăr de 21 de ani din Pitești, deloc străin de scenă, a fost desemnat la vârsta de 9 ani ”Cel mai frumos copil din Europa”, iar până de curând a făcut parte din trupa Maxim. Iar dacă Loredana l-a văzut ultima dată la 16 ani, Iulian i-a dovedit că de atunci nu a stat degeaba. ”Te-ai schimbat și ai evoluat foarte mult, vocea ta a căpătat maturitate, ești mai sigur pe tine!”, i-a spus jurata înainte de a-i oferi cel de-al patrulea ”Da”.
X Factor se servește în porție dublă, în fiecare joi și vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, și săptămâna viitoare, când jurații mai au la dispoziție doar două audiții pentru a-și găsi noi membri în echipele lor din Bootcamp. Dacă până acum jurații aflau abia la finalul audițiilor ce grupă le va fi repartizată, în cel de-al nouălea sezon X Factor, Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei au fost anunțați încă de la început mentorul cărei grupe vor fi, ceea ce îi va face să ia decizii mult mai strategice.
Așadar, în sezonul 9 X Factor, Loredana va fi mentorul grupei de băieți sub 24 de ani, Florin Ristei a primit Grupurile, Ștefan Bănică va căuta factorul X în rândul fetelor de sub 24 de ani, în timp ce Delia crede că are categoria câștigătoare: Mixt este grupul pentru concurenți de peste 24 de ani, iar până acum jurata X Factor a câștigat în ambele cazuri când a mai fost mentorul lor – în 2013, alături de Florin Ristei, iar în 2018 împreună cu Bella Santiago.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și