Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cât costă o partidă de vânătoare de urs în România. Urşii bruni, adevărate trofee

În 2025, vânătoarea de urs brun în România s-a desfășurat pe baza derogărilor aprobate în 2024, emise pentru a gestiona populația de urși și a preveni pagubele produse comunităților locale. Derogările au permis organizarea a numeroase partide de vânătoare, care pot ajunge să coste zeci de mii de euro. În timp ce organizațiile de mediu contestă aceste practici, firmele și asociațiile de vânătoare susțin că atragerea unor vânători străini contribuie la promovarea României și chiar la stimularea investițiilor locale, notează Green Report.

de Redactia Observator

la 17.12.2025 , 09:08

Cât costă o partidă de vânătoare de urs în România. Urşii bruni, adevărate trofee Imagine ilustrativă - ProfiMedia

Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor dorește aplicarea unui sistem de vânătoare de prevenire a creșterii populației de urși care să nu mai fie bazat pe cote de sute de animale vânate anual. Până atunci, pentru 2026, numărul urșilor ar putea fi redus tot prin derogări de la lege. Astfel, sute de animale pot fi împușcate chiar și contra a zeci de mii de euro.

România și-a asumat în urmă cu un deceniu protejarea unei populații de aproximativ 6.000 de urși, considerată optimă conform unui studiu. Însă, cercetările din 2025 au indicat o populație estimată între 10.657 și 12.787 de exemplare, scrie Green Report

Tot mai mulți primari din zonele afectate de atacuri solicită noi cote de vânătoare pentru 2026. Chiar dacă ursul brun este o specie strict protejată în UE, legislația permite "recoltarea controlată" în anumite condiții, fie ca "vânătoare de intervenție" (damage quota), fie ca "vânătoare de trofeu".

Articolul continuă după reclamă

România rămâne una dintre cele mai căutate destinații europene pentru vânătoarea de urs, datorită densității mari, dimensiunilor impresionante ale exemplarelor și tradiției cinegetice. Cele mai multe partide au avut loc în județele Buzău, Sibiu, Harghita, Covasna, Mureș, Vrancea, Bistrița-Năsăud și Brașov.

Cât costă o partidă de vânătoare de urs brun în România

Prețurile variază semnificativ în funcție de tipul vânătorii și zona aleasă. Preţul unui pachet implică grupuri de vânători, iar doar cel care împușcă efectiv ursul plătește tariful maxim cerut. Ceilalți achită doar costurile logistice, respectiv transport, cazare şi ghidaj.

  • Pachetele de tip "damage quota" încep de la 6.000-6.500 de euro, în județe precum Harghita, Mureș sau Sibiu.
  • Pachetele individuale, pentru cei care vor să meargă singuri la vânătoare (însoțiți doar de organizatori), au tarife mai mari, în funcție de dificultate și zona de intervenție.
  • Segmentul mediu de piață este reprezentat de pachete de 8.000-10.000 de euro, des întâlnite în Buzău și Sibiu, unde sunt incluse toate serviciile necesare.
  • Vânătorile de trofee, organizate pentru exemplare cu scoruri CIC ridicate (peste 350-420 de puncte), pot ajunge la 12.000-15.000 de euro. Scorul CIC (Conseil International de la Chasse) se bazează pe dimensiunile craniului și determină dacă un trofeu este de bronz, argint sau aur.

Pentru vânătorii experimentați, ursul brun este considerat un trofeu de elită, comparabil cu marile vânători din Africa, reprezentând un test al forței, inteligenței și experienței cinegetice. Un trofeu de mari dimensiuni aduce prestigiu internațional și un preț pe măsură.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveţi dificultăţi la plata facturilor la curent şi gaze?
Observator » Inedit » Cât costă o partidă de vânătoare de urs în România. Urşii bruni, adevărate trofee