După ce şi-a adus pe lume fiul, Nadina Câmpean a înţeles ce trăiesc toate mamele din România. "E multă singurătate, lipsă de sprijin"

37% dintre români sunt îngrijoraţi că nu le pot oferi copiilor tot ce le trebuie, iar 21% spun că sunt copleşiţi de responsabilitatea de părinte. Se întâmplă asta în România de azi, când, teoretic, avem de toate ca să creştem un copil. După ce a devenit mamă, Nadina Câmpean a trăit ce trăiesc toate mamele din România, indiferent de statutul social ori de educaţie. Sentimentul că va eşua în această meserie. În lipsa unui sprijin real din partea statului, multe mame eşuează. Găsim, astfel, şi explicaţia pentru care natalitatea e acum la cel mai mic nivel din istoria României. 

• Ultimele clipe din viața celor trei români morți în Valencia, Dana, Gabi și fiica lor, Alexandra: "Am plâns, vă dați seama. Nimănui nu-i venea să creadă"

Sunt Nadina Câmpean, iar pe 19 octombrie am împlinit doi ani. Doi ani de când am adus pe lume un băieţel cu ochii verzi. O nouă versiune a mea. Cea mai bună. "Uite, aici bursucul ajunge în pădure unde ţine un concert pentru căprioare. Atunci când eram eu mică, nu aveam cărţi atât de frumoase şi nici jucării atât de spectaculoase. Dar ştii ce aveam? Aveam o mamă care mă iubea mult şi era de ajuns", îi arată ea fiului său. 

Grijă pentru mame

Azi, pare că nu mai e de ajuns. Azi, când aparent avem de toate, dar ne lipseşte ceva esenţial - grija faţă de mame. Care, din clipa în care îşi iau puiul lor de om în braţe se trezesc singure, fără sprijin, fără ajutor. Sub ochii noştri se întâmplă mii de drame, fără să le aflăm vreodată. Iar când le aflăm, înţelegem cât de grav e. Iată, de exemplu, povestea colegei mele, Carmen Moise, care a născut în pandemie. 

"M-am trezit la Terapie Intensivă, cu perfuzii la ambele mâini şi niciun copil în braţe. Din acel moment am simţit cum încep să cad, lent, în cel mai negru hău din viaţa mea. În ultima clipă, pe marginea prăpastiei, m-a salvat o voce: Bună ziua! Sunt psihologul spitalului Bucur. Cred că aveţi nevoie de mine", povesteşte Carmen Moise.

"Aveam. Eram izolată într-o cameră de unde vedeam doar un colţ din clădirea Colectiv şi o frântură de cer. Traiam un amestec dureros de stări - de la senzaţia că mi-am abandonat copiii, până la dorinţa puternică de a-i atinge şi frica paralizantă că aş putea să nu îi văd niciodată", adaugă ea.

"În una din lungile şedinţe de terapie prin telefon, psihologul m-a întrebat ce îmi lipseşte de fapt cel mai tare. Printre lacrimi, i-am spus. Eu le citeam, ştii? Când eram acasă le citeam poveşti. Ok, citeşte şi acum, mi-a răspuns. Păi, eu citesc, dar ei nu mă aud. Facem cumva să te audă", mai spune Carmen Moise. "N-o să uit niciodată, prima poveste a fost Degeţica. Aşa îi spuneam Elei, pentru că era foarte mică. Pentru prima dată trăiam sentimentul că sunt lângă ei, chiar şi aşa, într-un difuzor de telefon. Iar într-o zi, tot pe telefon, am primit un filmuleţ." 

Şi apoi un mesaj: "Au ascultat poveştile. Reacţionează la vocea dumneavoastră. Le creşte saturaţia de oxigen şi pulsul pe monitor. Da, eu am scris mesajul". Aceasta e o poveste cu final fericit. Dar foarte multe nu sunt aşa. În spitale nu există psihologi, iar după ce ajung acasă mamele sunt izolate, între patru pereţi. Peste 20 la sută spun că simt asta. 

Lipsă de sprijin emoţional

"E multă singurătate, lipsă de sprijin emoţional, nu există un nivel de sprijin pentru mame la nivel naţional. România nu are aşa ceva şi atunci fiecare se descurcă cum poate. Am recreat satul care creştea înainte un copil, l-am recreat în spaţiul virtual pentru că astăzi suntem multe dintre noi prinse între pereţii casei noastre", a declarat Atena Boca, fondatoarea grupului "La primul bebe".

Acum 12 ani, Atena Boca era încă o mamă care trecea prin depresie postpartum singură, cu un bebeluş în braţe. A creat pe Facebook un grup cu zece prietene. Care s-a transformat într-o comunitate cu un sfert de milion de mame. Un fel de colac de salvare şi echilibru pentru foarte multe mame care abia după ce devin mame descoperă în ele traume grave din copilărie. 

"Niciodată nu am avut un loc pe care să îl numesc acasă. Nici nu pot să spun că am simţit vreodată lipsurile materiale, cat suportul emotional", spune Andreea Rus. A fost nevoie de 9 ani de terapie pentru ca Andreea să poată vorbi despre asta. 

"Aveam până în şapte ani şi am fost la o grădiniţă de navăzători. Eu am probleme de vedere, dar nicidecum atât de grave. Mă simţeam teribil, mă simţeam ca într-un film de groază. Stăteam de luni până vineri şi doar în weekend mă luau de acolo. Mereu mă întrebau de ce sunt acolo", adaugă Andreea Rus.

Andreea şi-a iertat părinţii. Erau tineri şi au făcut ce au ştiut mai bine într-o perioadă în care noţiuni ca parenting sau sănătate mentală nu însemnau nimic. "După ce am născut, totul a devenit foarte real şi atunci au venit din urmă toate traumele şi toate durerile şi probabil de asta am devenit extrem de precaută. Terapia mă ajută foarte mult, dar asta nu înseamnă că nu mă gândesc în fiecare zi că dau greş", mai spune Andreea Rus.

Grijile părinţilor români

Multe mame gândesc aşa. Pentru că meseria aceasta de părinte vine la pachet cu toate grijile din lume. Inclusiv cele financiare. Aproape 40 la sută dintre români sunt îngrijoraţi de bunăstarea copiilor lor. Iar peste 20 la sută sunt copleşiţi de responsabilitatea de a fi părinte, spune studiul IPSOS. 

Copleşite de toate acestea, cu un copil în braţe, speriate şi debusolate, multe mame se retrag în lumea lor. Şi aflăm despre ele când e prea târziu. Sunt ţări care tratează foarte serios aceste cazuri. Şi caută soluţii să nu se mai ajungă aici. La noi, pare că problema nici nu există. Iar statul se preface că nu înţelege de ce România e tot mai bătrână şi mai singură. Avem cea mai scăzută rată a natalităţii din istorie.  

"Ce pot controla eu în sânul familiei se poate pierde afară. De foarte puţine ori, oamenii se gândesc că poate un rău, cum ar fi adicţiile sociale... E foarte greu, e o limită extrem de fină pe care eu nu ştiu cum o s-o gestionez pe viitor", spune Laura Cosoi. E una dintre temerile unei mame din România. O mamă de 4 copii. Laura Cosoi nu se consideră nici curajoasă, nici eroină. 

"Nu avem nicio bonă, dar nu ştiu dacă nu vom avea şi nu judec persoanele care au bonă. Nu fac un act de bravură din asta, pur şi simplu ne-am descurcat. Familia a fost pe primul loc şi tot ce am făcut a fost în funcţie de familie. Slavă Domnului că meseria mea îmi permite lucrul acesta", adaugă ea.

Aş putea spune asta şi despre mine. Iar Emma aduce un argument în plus. Triplă campioană balcanică la înot, a renunţat la sport de performanţă dar tot sportul a fost salvarea ei după ca e devenit mamă. "Aveam nopţi când alăptam din oră în oră ţi dimineaţa ceasul meu suna la aceeaşi oră, la 5.30. Unele au fost grele, am resimţit oboseala, dar aveam noroc că mergeam ziua la prânz şi dormeam odată cu ea să am energie să am grijă de doi copii", povesteşte Emma Parfenie.

Studiul IPSOS traduce toate aceste frici, îngrijorări de mame, în câteva cifre pe care sperăm să le vadă cine trebuie - aproape 40 la sută dintre români se tem pentru viitorul şi bunăstarea copiilor lor. Iar creşterea acestora e considerată o mare provocare financiară. Din prima zi de viaţă până la majorat, părinţii din România cheltuie în medie 594.070 lei, adică aproape 120.000 de euro cu un singur copil. O sumă cu care suntem aproape de coada clasamentului în Europa. Statul trebuie să facă urgent ceva ca să sprijine mamele. 

"În braţele ei cresc generaţiile de mâine. Când nimeni nu o vede, nu o aude, ce fel de copil creşte? Din păcate, suntem departe de a considera rolul de mamă a fi unul foarte important pentru noi toţi, nu doar pentru copilul din braţele ei", adaugă Atena Boca, fondatoarea grupului "La primul bebe".

O societate sănătoasă este aceea în care rolul femeii este esenţial, în care mama este ajutată să îşi crească şi să îşi educe copilul. Iar ţara noastră face paşi siguri în această direcţie. 67 la sută dintre români pun familia şi relaţiile pe primul loc. Iar unu din doi români pune preţ pe dezvoltarea personală. De ce e important? Pentru că cele două sunt foarte strâns legate. Datele acestea ne dau speranţe ca România mea, România ta, România noastră se face bine.