Centaurus, noua subvariantă Covid supercontagioasă. Virusologii se anunță îngrijorați
Specialiștii în virusologie şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la apariţia unei alte variante Omicron care se răspândeşte rapid, una care câştigă rapid teren în India şi a ajuns deja în Marea Britanie.
De Redactia Observator la 14.07.2022, 10:36Varianta BA.2.75 – supranumită „Centaurus” – a fost detectată pentru prima dată în India la începutul lunii mai. Aici numărul cazurilor a crescut de atunci abrupt – şi aparent mai rapid decât cele ale variantei extrem de transmisibile BA.5 , care este prezentă şi în India şi înlocuieşte rapid varianta BA.2 dominantă anterior în multe ţări, transmite The Guardian.
De atunci, cazurile de BA.2.75 au fost detectate şi în alte 10 ţări, inclusiv Marea Britanie, SUA, Australia, Germania şi Canada.
Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a desemnat-o „variantă aflată în monitorizare” la 7 iulie, ceea ce înseamnă că există unele indicii că ar putea fi mai transmisibilă, dar dovezile sunt slabe.
De asemenea , Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) monitorizează îndeaproape noua variantă, dar că nu există încă suficiente mostre pentru a evalua severitatea acesteia.
„Nu sunt atât mutaţiile exacte, ci mai mult numărul/combinaţia”, a spus dr. Tom Peacock, virolog la Imperial College London, care a fost primul care a identificat Omicron ca o potenţială îngrijorare în noiembrie 2021. „Este greu de prezis efectul atâtor mutaţii care apar împreună”.