Antena LIVE

Curs valutar

Ajutor de 1.000 lei pentru COPIII CU HANDICAP din Capitală. Vezi ce condiţii şi acte ar fi necesare pentru a primi banii

Primăria Capitalei vrea să acorde, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, un ajutor financiar în valoare de 1.000 de lei pentru copiii cu handicap, cu condiţia ca cel puţin unul dintre părinţi să aibă domiciliul în Bucureşti, conform unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

De la 14.07.2017, 08:50
WhatsApp
Pixabay.com

Primăria Capitalei vrea să acorde, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, un ajutor financiar în valoare de 1.000 de lei pentru copiii cu handicap, cu condiţia ca cel puţin unul dintre părinţi să aibă domiciliul în Bucureşti, conform unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Potrivit proiectului de hotărâre, suma de 1.000 de lei va fi acordată doar prin virament bancar, în fiecare lună, de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti din cadrul Primăriei Capitalei, în baza unui dosar care va conţine :

Dosarul cu documentele doveditoare trebuie depus la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, putând beneficia de cei 1.000 de lei copiii de până în 18 ani cu handicap, cu condiţia ca cel puţin unul dintre părinţi să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti.

În expunerea de motive, municipalitatea arată că la începutul anului 2017 erau înregistraţi aproape 5.000 de copii cu handicap, mai mult de jumătate dintre ei cu handicap grav.

„Conform datelor statistice furnizate de către Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Dizabilităţi, în trimestrul I al anului 2017 erau înregistraţi un număr total de copii cu handicap de 4.666, din care: 3.229 copii cu hadicap grav, 914 copii cu handicap accentuat, 486 de copii cu handicap mediu şi 37 de copii cu handicap uşor. Dată fiind această situaţie, părinţii trebuie sprijiniţi de către stat în îngijirea, creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului cu handicap, în cadrul familiei”, explică iniţiatorii proiectului.

Consilierii generali au aprobat, în şedinţa din 18 mai, proiectul de hotărâre prin care Primăria Capitalei va acorda, prin Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri al Municipiului Bucureşti, un stimulent de 1.500 de lei net fiecărei familii de tinerii care se căsătoresc, cu condiţia ca cel puţin unul dintre soţi să fie la prima căsătorie şi cel puţin unul dintre ei să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti.

De asemenea, în 8 iunie a fost aprobat şi proiectul de hotărâre care prevede acordarea unui stimulent financiar în valoare de 2.500 de lei pentru copiii nou-născuţi, cu condiţia ca unul dintre părinţi, cel puţin, să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, iar copilul să se fi născut într-una dintre maternităţile din Capitală.

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

copii handicap primaria capitalei primarie social
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024