Autoritatea Naţională pentru Protecţie a Consumatorului a declarat război Metrorex
După ce au vrut să închidă staţia de la Piaţa Victoriei, inspectorii vin cu o listă de măsuri care trebuie aplicate cât mai repede. Dacă cei de la metrou nu se vor conforma, riscă amenzi peste amenzi până situaţia se va rezolva. Printre cereri, şefii ANPC au solicitat ca peroanele să fie vopsite şi călătorii să fie atenţionaţi acustic despre distanţa dintre tren şi peron.
De Redactia Observator la 28.12.2017, 00:50După ce au vrut să închidă staţia de la Piaţa Victoriei, inspectorii vin cu o listă de măsuri care trebuie aplicate cât mai repede. Dacă cei de la metrou nu se vor conforma, riscă amenzi peste amenzi până situaţia se va rezolva. Printre cereri, şefii ANPC au solicitat ca peroanele să fie vopsite şi călătorii să fie atenţionaţi acustic despre distanţa dintre tren şi peron.