Antena LIVE

Curs valutar

Când este Înălţarea Domnului în 2024. Ce reprezintă această sărbătoare pentru ortodocşi

Deşi suntem, încă, în prima jumătate a lunii mai şi celebrăm Izvorul Tămăduirii, cei mai mulţi dintre credincioşii din România se gândesc deja la următoarele sărbători religioase, printre care şi la Înălţarea Domnului.

De la 10.05.2024, 13:02
WhatsApp
Înălţarea Domnului este sărbătorită pe 13 iunie, în acest an doxologia.ro

Calendarul creştin ortodox pe luna iunie ne arată că ar urma să avem o mulţime de sărbători religioase marcate cu cruce roşie. Vorbim, în ordine, de Înălţarea Domnului (13 iunie), Rusalii (23 şi 24 iunie), Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie) şi Soborul celor 12 Apostoli (30 iunie).

Vorbim despre zile ce implică o serie de evenimente şi paşi pe care fiecare credincios trebuie să îi urmeze, astfel încât să obţină posibilitatea de a avea un suflet liniştit în primul rând.

Înălţarea Domnului este sărbătorită pe 13 iunie

Prima sărbătoare cu cruce roşie din calendar, pe luna iunie, este Înălţarea Domnului, care este sărbătorită, în acest an, pe 13 iunie. Spunem în acest an pentr că Înălţarea Domnului se sărbătoreşte la 40 de zile de la Sfintele Paşti.

Pe acelaşi subiect

Şi cum Sfintele Paşti au picat, în acest an, pe 5 mai, Înălţarea Domnului este sărbătorită la o distanţă de 40 de zile, respectiv pe 13 iunie. În alte circumstanţe există posibilitatea ca Înălţarea Domnului să fie sărbătorită chiar şi în altă lună, nu în iunie.

Ce reprezintă Înălţarea Domnului pentru ortodocşi 

Conform crestinortodox.ro, vorbim, în general, despre momentul în care Hristos i-a luat pe ucenicii Săi, i-a dus spre Betania şi acolo Şi-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat şi, pe când îi binecuvânta, S-a depărtat de ei şi S-a înălţat la cer.

Specialiştii atrag atenţia că, prin Înălţarea Domnului, nu trebuie să înţelegem că marcăm ultimul act al lui Hristos în lume. El nu devine absent în creaţie, el continuă să fie prezent şi lucrător prin Sfântul Duh.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

inaltarea domnului sarbatoare cruce rosie traditii inaltarea domnului insemnatate inaltarea domnului
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025