Cum să ai mai mulţi bani şi mai mult timp. Idei de creştere a veniturilor
Aruncăm acum o privire şi asupra pieţei muncii, încă sub influenţa tendinţelor din pandemie. Românii au prins din 2020 gustul programului flexibil şi iată, nici acum nu pare că îşi doresc să mai renunţe la el.
De Redactia Observator la 04.07.2023, 14:02De altfel, flexibilitatea se află în top 3 beneficii extrasalariale căutate şi cerute de angajaţi în acest an, arată un studiu recent. Motivele sunt multe, printre ele, cu siguranţă şi faptul că astfel pot să păstreze mai bine un echilibru între viaţa personală şi job.
Mihai Zânt este executive coach şi în direct, de pe Coasta de Azur a dat mai multe detalii despre cum a reuşit să împace viaţa personală şi job-ul.
"Anul trecut l-am petrecut înspre Asia şi înapoi în România, dar am stat patru luni în Thailanda, cinci în Bali şi Vietnam, iar acum am stat în Italia, Franţa şi urmează Spania. Sunt avantaje multe pentru că putem să călătorim în timp ce muncim. Dezavantajele sunt şi ele. Nu par la prima vedere, dar e greu să tragem o linie între cât muncim şi cât vizităm sau ne bucurăm de vacanţă.", spune Mihai Zânt.
60% dintre angajaţi ar vrea să îşi schimbe job-ul pentru flexibilitate
- Românii care ar putea avea salariile tăiate din toamna. Măsura prin care Guvernul încearcă să reducă deficitul...
- Reforma pensiilor speciale. Dacă CCR admite sesizările ÎCCJ, România poate pierde banii din PNRR. Vor fi...
- Guvernul va majora salariile din Sănătate de la 1 august. Ciolacu: Onorăm promisiunea făcută sistemului sanitar
Beneficii extrasalariale cerute de angajaţi:
- asigurare medicală
- tichete de masă
- program de lucru flexibil
Interviul integral poate fi urmărit în materialul video de mai sus.