Dănuţ, băiatul care a stat nouă ore într-un puţ, vizitat de pompierii salvatori
Băiatul salvat de pompieri, după 9 ore petrecute în puţul în care a căzut, a primit o vizită specială.
De Redactia Observator la 06.04.2018, 22:02Băiatul salvat de pompieri, după 9 ore petrecute în puţul în care a căzut, a primit o vizită specială. Salvatorii săi, pompierii de la Detaşamentul Roşiori de Vede, l-au vizitat în prag de Paşte pe micul luptător.
Au venit încărcaţi de cadouri. Deşi are doar trei ani şi nici măcar nu merge la grădiniţă, băiatul pare să-şi fi găsit deja vocaţia. Fascinat de darurile primite, un set de jucării cu pompieri, Dănuţ pare să le calce pe urme salvatorilor săi.
La aproape un an de la momentul de cumpănă, copilul se simte mult mai bine, iar părinţii săi spun că nu-şi mai aminteşte de momentele dificile prin care a trecut.