Grădiniţa devine obligatorie. Toţi copiii trebuie să termine grupa mijlocie şi grupa mare, înainte să intre în clasa zero
Toţi copiii trebuie să termine măcar grupa mijlocie şi grupa mare, înainte să intre în clasa zero. Legea a fost adoptată în Parlament şi obligă pe părinţi să îi dea pe cei mici la grădiniţă mai devreme.
De Redactia Observator la 08.05.2018, 21:50Toţi copiii trebuie să termine măcar grupa mijlocie şi grupa mare, înainte să intre în clasa zero. Legea a fost adoptată în Parlament şi obligă pe părinţi să îi dea pe cei mici la grădiniţă mai devreme. Astfel, învăţământul obligatoriu va avea 15 ani. Momentan, grădiniţa nu este obligatorie, dar specialiştii atenţionează părinţii că integrarea timpurie în colectivitate îl ajută pe copil să se dezvolte mai bine.
Din 2020, grupa mare va fi obligatorie, iar din 2023, la fel şi grupa mijlocie. Chiar dacă le e greu să se desprată de copii, mamele recunosc că aşa este cel mai bine pentru ei.
Pedagogii confirmă. Un copil care merge la grădiniţă devreme va învăţa să fie independent şi se va remarca imediat când va ajunge la cursurile de la şcoală.
Andreea Rotaru, profesor în învăţămânul preşcolar: "Devine mai independent, va avea parte de o educaţie specifică varstei lui, va avea o putere de adaptabilitate mult mai mare, creează legaturi de prietenie si colaborare în jurul lui."
Iar cei care se adaptează rapid nu se mai dau duşi de la grădiniţă după-amiaza.
Important e şi dacă statul va putea asigura locuri pentru toţi copiii din învăţământul preşcolar obligatoriu. Schimbări vin şi la liceu. Dacă până acum 10 clase erau obligatorii, deputaţii propun drept obligatorii şi clasele a unsprezecea şi a douăsprezecea.