Antena LIVE

Pe 15 iunie se deschid agențiile Loteriei Române. Când are loc prima extragere la Loto

Agenţiile Loteriei Române se redeschid gradual de luni, 15 iunie, începând cu ora 14:00. Primele trageri Loto vor avea și ele loc după deschiderea agențiilor.

De la 15.06.2020, 08:28
Loteria a anunțat prima tragere, după trei luni de pandemie hepta

Loteria Română a anunțat într-un comunicat redeschiderea agențiilor, reluarea plății câștigurilor și de asemenea reluarea tragerilor la jocurile Loto.

"Odată cu redeschiderea agenţiilor loto se reia şi plata câştigurilor. Reamintim faptul că plata câştigurilor a fost suspendată în 25.03.2020, iar termenele pentru ridicarea câştigurilor prevăzute de regulamentele de joc nu au mai curs începând cu aceeaşi dată.

Jucătorii îşi vor putea încerca din nou norocul la jocurile preferate, în condiţii de siguranţă şi protecţie. Loteria Română s-a pregătit pentru redeschiderea agenţiilor cu o serie de măsuri de prevenţie necesare pentru protejarea sănătăţii jucătorilor şi a angajaţilor şi va respecta toate normele care vor fi stabilite de autorităţi", se arată în comunicat.

Astfel, în agenţiile loto vor exista panouri de plexiglas transparent (cu rolul de a separa operatorul de contactul direct cu jucătorii), benzi avertizoare de menţinere a distanţei de siguranţă, dezinfectat pentru mâini pus la dispoziţia jucătorilor şi dezinfectant pentru suprafeţele de joc.

Pe acelaşi subiect

De asemenea, angajaţii vor purta măşti de protecţie facială şi vor avea la dispoziţie mănuşi de unică folosinţă şi vizete transparente de protecţie. Dezinfectarea agenţiilor şi a suprafeţelor de contact se va face zilnic, conform unui orar care va fi afişat la loc vizibil, împreună cu celelalte reguli şi recomandări privind accesul şi comportamentul în agenţiile Loteriei Române.

Potrivit sursei citate, jucătorii au câteva responsabilităţi cu care deja sunt familiarizaţi: să respecte distanţa de siguranţă, să poarte mască de protecţie facială, să-şi dezinfecteze mâinile la intrarea în agenţii, să respecte toate recomandările pentru a se proteja pe ei şi pe cei din jur.

"Este un moment aşteptat de toţi angajaţii Loteriei Române şi, bineînţeles, de către toţi jucătorii noştri, cărora le mulţumim pentru fidelitate şi încredere. Am convingerea că împreună, jucători, angajaţi şi colaboratori, vom duce mai departe, cu responsabilitate, tradiţia Loteriei Române, una dintre cele mai vechi instituţii româneşti, care aniversează anul acesta 114 ani de activitate. Indiferent de perioadele traversate, rolul social şi misiunea Loteriei Române au rămas neschimbate: crearea fondurilor necesare finanţării unor proiecte de interes public naţional prin oferirea de jocuri sigure şi responsabile", a spus Sebastian-Iacob Moga, directorul general al CN "Loteria Română" S.A.

Loteria Română desfăşoară activitate de interes public naţional în domeniul jocurilor de noroc, în scopul realizării cadrului organizat pentru satisfacerea cererii naturale de joc în rândul populaţiei şi crearea fondurilor necesare finanţării obiectivelor de interes public naţional.

Acţiunile Loteriei Române sunt deţinute în totalitate şi în mod exclusiv de statul român.

Reţeaua de vânzare a Loteriei Române numără peste 1.900 de agenţii, proprii şi mandatare.

Ți-a plăcut acest articol?

loteria romana loto
Întrebarea zilei
Nomazii digitali ar putea primi interdicţie în cafenele. Obişnuiţi să lucraţi în oraş?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Bani mulți de la stat pentru toți românii care au curte. Trebuie doar să...
Fanatik.ro
Publicat 19.05.2024
Singura gară din țară care a fost construită ca o insulă. Deservea două...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
Adevărul despre CEL MAI CONSUMAT aliment de români! Doctorul Vlad Ciurea:...
Gandul
Publicat 18.05.2024
Cum recrutează Moscova refugiați ucraineni pentru acte de sabotaj peste hotare....
Adevărul
Publicat 18.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 21 mai 2024. Leii se pot confrunta cu conflicte. Află ce se...
CaTine
Publicat 20.05.2024
Cum se simte premierul Robert Fico, după ce a fost împușcat de cinci ori. Noi...
spynews.ro
Publicat 18.05.2024
Atenție, imagini dure! Cea mai frumoasă prezentatoare, desfigurată înaintea...
GSP
Publicat 18.05.2024
Cel mai mare viciu al Mariei Cârneci. Interpreta de muzică populară nu s-a...
Click.ro
Publicat 18.05.2024
Ce înseamnă semnalul SOS, de fapt. A fost folosit pentru prima dată acum mai...
Useit
Publicat 19.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Ciclonul care afectează Europa ajunge și în România: „Ne așteptăm la un...
libertatea.ro
Publicat 18.05.2024
Billie Eilish a lansat un nou album. Discul include 10 piese
ZU
Publicat 20.05.2024
Galette cu mere și căpșuni. O combinație simplă pentru un desert savuros
Hello taste
Publicat 20.05.2024
Cum îl determini pe copil să coopereze
Deparinti
Publicat 19.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Ceaiurile cu cea mai multă cofeină. Ce modificări pot produce în organism
Medicool
Publicat 20.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024