Percheziţii în Argeş la dealeri de maşini second hand. Prejudiciu de 500.000 de euro
Poliţişti din Serviciul de Investigarea a Criminalităţii Economice Argeş şi luptători din Serviciul pentru Acţiuni Speciale Argeş fac joi dimineaţă două percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane şi la sediul unei societăţi comerciale, bănuite de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul achiziţiilor intracomunitare de autoturisme second-hand.
De Redactia Observator la 18.10.2018, 07:55Poliţişti din Serviciul de Investigarea a Criminalităţii Economice Argeş şi luptători din Serviciul pentru Acţiuni Speciale Argeş fac joi dimineaţă două percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane şi la sediul unei societăţi comerciale, bănuite de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul achiziţiilor intracomunitare de autoturisme second-hand.
"În data de 18 octombrie a.c., pliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea a Criminalităţii Economice Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 2 percheziţii domiciliare, pe raza comunei Albeştii de Argeş, la locuinţele a două persoane şi sediul unei societăţi comerciale, bănuite de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul achiziţiilor intracomunitare de autoturisme second-hand", anunţă IPJ Argeş.
Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în cursul anului 2015, cei în cauză ar fi achiziţionat autoturisme second hand din Belgia, Olanda şi Germania, în valoare de peste 10.000.000 de lei, fără a le declara, cu scopul sustragerii de la plata TVA.
În urma activităţii infracţionale prejudiciul adus bugetului de stat depăşeşte 2.776.000 de lei.
Persoanele vizate vor fi duse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş pentru audieri.