Pericol iminent la Vâlcea! Mai multe familii au fost evacuate de urgenţă. Casele lor sunt la un pas să fie înghiţite de pământ
Şase gospodării din localitatea Alunu, judeţul Vâlcea, vor fi evacuate din cauza unei alunecări de teren care pune în pericol inclusiv un drum judeţean, pompierii intervenind, vineri, pentru mutarea a două familii aflate în pericol iminent.
De Redactia Observator la 02.06.2017, 12:27Şase gospodării din localitatea Alunu, judeţul Vâlcea, vor fi evacuate din cauza unei alunecări de teren care pune în pericol inclusiv un drum judeţean, pompierii intervenind, vineri, pentru mutarea a două familii aflate în pericol iminent.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanţii Inspectoratului Genral pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în localitatea Alunu, judeţul Vâlcea, s-a produs o alunecare de teren în punctul ”Gropile”, care a pus în pericol gospodăriile cetăţenilor, ameninţând, totodată, platforma drumului judeţean 605 C.
”Ca măsură de protecţie civilă, s-a hotărât evacuarea celor şase gospodării, aflate pe direcţia de desfăşurare a alunecării de teren şi monitorizarea permanentă a conturului suprafeţei alunecate, pe direcţia de deplasare către alte patru gospodării. La momentul acesta (vineri - n.r), cu ajutorul pompierilor se realizează evacuarea celor două familii aflate în zona imediată a manifestării alunecării la căminul social, iar bunurile materiale şi animalele acestora vor fi adăpostite în spaţii puse la dispoziţie de către autorităţile locale din zonă”, se arată în document.
Potrivit sursei citate, în ultimele 24 ore, pompierii militari au mai intervenit în judeţele Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Teleorman şi în municipiul Bucureşti pentru înlăturarea efectelor produse de ploile abundente şi vântul puternic.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis 34 de atenţionări şi avertizări meteorologice de vremea rea, care au vizat peste jumătate din zonele ţării, fiind înştiinţate comitetele locale şi judeţene pentru situaţii de urgenţă pentru dispunerea măsurilor preventive şi operative necesare.
În judeţul Giurgiu, pompierii au intervenit în patru localităţi (Joiţa, Buda, Adunaţii Copăceni şi Prundu), pentru evacuarea apei din trei curţi, înlăturarea a trei copaci căzuţi pe căile de comunicaţie rutieră şi curăţarea unui drum inundat de apă.
În urma manifestării fenomenelor meteorologice, în judeţul Dâmboviţa, localităţile Voineşti şi Răcari, beciul unei case a fost inundat, iar un stâlp de energie electrică a fost doborât de vânt.
Şi în judeţul Teleorman au fost înregistrate efecte în urma intensificării vântului, în municipiul Alexandria şi localitatea Lunca fiind necesară intervenţia salvatorilor pentru degajarea a trei copaci căzuţi pe autoturisme şi a unor elemente de acoperiş care s-au desprins de la un bloc.
Intervenţii ale pompierilor au avut loc şi în judeţul Ilfov, în localităţile Ciorogârla şi Domneşti, unde vântul puternic a desprins un acoperiş de la casă, iar trei copaci au fost căzuţi pe carosabil.
În Capitală, salvatorii au acţionat pentru degajarea a trei a arbori căzuţi, care îngreunau deplasarea pe drumurile publice. Pompierii militari au acţionat cu motopompe pentru evacuarea apei, accesorii de descarcerare pentru degajarea arborilor şi autospeciale de stingere şi de transport.
Sursa: News.ro