Primar din Buzău, filmat în timp ce îşi bătea joc de cadavrul unui urs
Imagini revoltătoare au fost filmate într-o comună din Buzău. Primarul localităţii s-a filmat în timp ce îşi bătea joc de cadavrul unei ursoaice care tocmai fusese împuşcată. Edilul a stropit animalul cu bere. Odată cu el, au sărbătorit uciderea sălbăticiunii şi sătenii
De Redactia Observator la 19.04.2019, 12:26Imagini revoltătoare au fost filmate într-o comună din Buzău. Primarul localităţii s-a filmat în timp ce îşi bătea joc de cadavrul unei ursoaice care tocmai fusese împuşcată. Edilul a stropit animalul cu bere. Odată cu el, au sărbătorit uciderea sălbăticiunii şi sătenii, bucuroşi că au scăpat de ursul care le făcuse stricăciuni. Şocat şi el de scene, ministrul Mediului trimite acolo Corpul de Control. Vă avertizăm, urmează imagini şi detalii care v-ar putea afecta emoţional.
Bucuros că animalul care a făcut pagube în comună a fost omorât, primarul din Colţi a ţinut să-l stropească cu bere şi să filmeze tot momentul. Spre amuzamentul sătenilor şi al vânătorilor.
De teamă că ar putea fi şi ei atacaţi, localnicii au cerut de la Ministerul Mediului autorizaţie să-l împuşte. După două săptămâni în care vânătorii au stat la pândă, animalul fost ucis. Şi atunci, primarul s-a aflat în fruntea echipei.
Imaginile l-au şocat şi pe ministrul Mediului. Gabriela Gavrilescu a anunţat că o echipă de comisari de Garda de Mediu merge astăzi la Buzău. Şi va cere chiar şi o anchetă penală în acest caz. "Le garantez vinovaţilor că vor plăti scump!", a scris ministrul pe Facebook.