Sătul de restricțiile impuse de autorități, un gălățean a găsit propria metodă de a ocoli carantina locală
Carantină cu hârleţ pe drum. În Iveşti, Galaţi, drumurile au fost blocate cu pietriş, pentru că oamenii nu respectă carantina. Un bărbat a vrut atât de mult să iasă, încât a luat un hârleţ şi a încercat să facă loc maşinii, dând pietrişul la o parte. Fără prea mult succes totuşi. Rata de infectare cu COVID-19 este de peste zece la mia de locuitori în comună.
De Adrian Obreja la 26.10.2020, 22:38- În Iveşti, Galaţi, drumurile au fost blocate cu pietriş, pentru că oamenii nu respectă carantina
- Un bărbat a luat o lopată şi a început să sape pentru a face loc maşinii
De aproape două săptămâni, nimeni nu iese, nimeni nu intră în Iveşti. Oamenii şi-au pierdut răbdarea şi au început să dea vina unii pe alţii pentru situaţia în care se află.
''Ne țin închiși aici mai ceva ca la pușcărie!'', spune o localnică.
Oamenilor nici nu le mai pasă că sunt bolnavi și vor să iasă din sat cu orice preţ. În lipsa înţelegerii, autorităţile au blocat drumurile lăturalnice cu pământ şi pietriş. Iar asta s-a dovedit o adevărată provocare pentru un bărbat care voia musai să ajungă la cumpărături în Tecuci.
Bărbatul a pus mâna pe lopată și a început să sape cât să îi încapă mașina. În acel moment a fost prins de jandarmii care i-au facut dosar penal și l-au escortat la domiciliu.
Mircea Badin, jandarm: ''Sunt undeva la 80 de amenzi aplicate în zona Ivești. Majoritatea sunt avertisment pentru că oamenii au înțeles, dar avem și situații unde s-a aplicat amenda contravențională.''
Valoarea amenzilor se ridică la 17 mii de lei. Ultimul bilanţ al autorităţilor arată o rată de infectare de 10,7 la mia de locuitori. Iveşti este a doua comunitate carantinată din judeţul Galaţi, după comuna Cuca.