Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Marele exod din Atena. Grecii au dat năvală în Corfu, Corint și Insulele Ciclade. S-a stat cu orele la coadă la feriboturi

Paştele ortodox a adus un veritabil exod în marile oraşe din Grecia. La Atena şi Salonic, turiştii au format cozi imense pe autostrăzi, în timp ce feriboturile au funcţionat la capacitate maximă. Şi, în timp ce metropolele s-au golit, insulele se laudă cu grad de ocupare de până la sută la sută. 

de Redactia Observator

la 03.05.2024 , 20:00

Cu bagajele făcute pe mai multe zile, grecii s-au înghesuit în porturi ca să plece din Atena. Mulţi au aşteptat câteva ore pentru a prinde un loc la bordul navelor. În Pireu şi în Rafina, navele au transportat spre insule cu 34.000 de pasageri şi peste cinci mii de vehicule. 

Cei care nu au prins un loc la bord au plecat cu maşinile personale. Asta în ciuda faptului că preţul benzinei este de aproape doi euro pe litru, al treilea cel mai ridicat nivel din istorie. Încă de la primele ore s-au format cozi de kilometri pe rutele de ieşire din Atena. 

Mii de greci au ales transportul cu autocarele, care au dublat numărul maşinilor, de la 400 la 200. Marea migraţie a început de joi, când 84.000 de maşini au părăsit regiunea Attica, în care se află capitala elenă. Pentru a uşura traficul, autorităţile au interzis circulaţia camioanelor de peste 3,5 tone.  

Vezi și

Destinaţii populare din Atena: Insulele Ciclade, Insula Corfu, Corint

Insulele Corfu, Chios şi Rodos sunt printre cele mai căutate destinaţii de vacanţă în weekendul de Paşte. Pe continent, oraşele Leonidio şi Monemvasia din Peloponez se laudă cu un grad de ocupare de sută la sută. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Marele exod din Atena. Grecii au dat năvală în Corfu, Corint și Insulele Ciclade. S-a stat cu orele la coadă la feriboturi