Schimbare majoră pentru pensionarii din România. Ce se întâmplă cu talonul mov de pensie
Fostul ministru al Muncii în guvernele Orban, Violeta Alexandru, a anunţat o schimbare importantă pentru pensionarii din România. Aceasta a anunţat pe pagina de Facebook că un proiect depus de ea anul trecut e aproape să fie finalizat şi pus în practică.
De Redactia Observator la 21.02.2022, 16:03Violeta Alexandru spune că pensionarii care vor să beneficieze de avantajele primirii pensiei pe card vor putea să primească, în sfârşit, şi talonul mov în format electronic. Fostul ministru al Muncii aminteşte că pensionarilor le este cerut talonul de pensie pentru accesarea unor servicii, astfel că mulţi dintre ei au rămas dependenţi de poştaş pentru înasarea pensiei, pentru simplul motiv că aveau nevoie de talonul mov.
"Vești bune! Mai sunt câteva zile și ieșim la lumină și cu talonul mov transmis electronic, la cerere, către pensionarii care primesc pensia pe card. Anunț când văd eu, cu ochii mei, că funcționează în portalul Casei Naționale de Pensii Publice.
Sunt pensionari care folosesc tehnologia și care nu au de ce să nu se bucure de avantajele ei inclusiv în sensul de a-și face programul cum vor, fără să mai aștepte poștașul acasă pentru a le aduce talonul mov, (încă) necesar pentru accesarea unor servicii. La ei m-am gândit în proiectul meu de lege pe care l-am dus la bun sfârșit în Parlament, la finalul anului trecut", a explicat Violeta Alexandru.
Cum vor primi românii talonul de pensie
"Pensionarii care nu doresc să îl primească electronic, îl primesc la fel ca până acum: de la poștaș. Cei care primesc pensia în numerar, primesc banii și talonul când vine poștașul
Greu se mișcă lucrurile când vine vorba de a oferi, în mod concret, servicii civilizate oamenilor dar ajungem noi la rezultat și aici. Discuții peste discuții, reveniri pentru a nu se ascunde subiectul în sertar, insistențe, rezistență la obținerea de rezultate rapid cu gândul la banii europeni care aduc și creșteri de salarii (și atunci de ce să faci lucrurile repede!?) și licitații de milioane de euro pentru ceva ce se vede că poate fi făcut cu costuri de bun simț. Toate experiențele le-am avut.
Nu renunț până nu văd că, dincolo de legile pentru care mă lupt în Parlament, se pun și în practică măsurile și oamenii văd schimbare. Câte legi nu s-au votat și nu s-a schimbat nimic.... Cu mine trebuie să se poată", a mai spus Violeta Alexandru.