SPECIAL! Mâncare cu aromă de nostalgie
Sandvişuri învelite în hârtie de ziar şi dulciuri vândute în borcane! E noua modă a restaurantelor cu ştaif! Proprietarii anumitor localuri de fiţe au adoptat trendul borcanelor folosite pe post de recipiente pentru desert, dar au reînviat dulciurile copilăriei.
De Redactia Observator la 03.03.2015, 20:47Sandvişuri învelite în hârtie de ziar şi dulciuri vândute în borcane! E noua modă a restaurantelor cu ştaif! Proprietarii anumitor localuri de fiţe au adoptat trendul borcanelor folosite pe post de recipiente pentru desert, dar au reînviat dulciurile copilăriei.
Se spune ca cea mai mare fita este sa nu ai fite iar managerii restaurantelor de lux au inteles asta imediat au auzit de acest trend si propun intoarcerea catre lucrurile simple: retete ca la mama acasa dar care au un strop de lux in ele. Cat despre veselă nu se mai poartă super portelanurile. Deserturile vin la borcan, sendvisurile sunt ambalate in hartie de ziar iar locul tavilor a fost luat de tocatoarele de lemn.
Aşadar, dacă intraţi într-un restaurant şi sunteţi serviţi din farfurii de tablă sau din castroane care seamănă mai degrabă cu nişte cutii, să ştiţi că sunteţi într-un local la modă. Iar deserturile servite din borcane sunt o culme a rafinamentului. Şi dacă vi se oferă un sandwich învelit într-o hârtie de ziar, simţiţi-vă precum cei mai tari hipsteri din New York.
Mai nou, clienţii sunt foarte atenţi şi la ingrediente. Nu se mai duc în localuri în care fructele de mare sunt congelate, nici în cele care se aprovizionează de la en-gros-uri, ci le caută pe cele care au bucătăria plină de produse bio, fără coloranţi, fără E-uri. Şi ţin cont de acest lucru şi când vine vorba despre dulciuri.