Antena LIVE

Curs valutar

Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Paşte. Ce nu ai voie să faci în ziua Învierii Domnului, ritualuri pentru sănătate şi belşug

Creștinii ortodocși celebrează Învierea Domnului, o sărbătoare a luminii și a bucuriei marcată de ritualuri și tradiții religioase. În prima zi de Paşte, conform tradiţiei, copiii se spală pe faţă în apa în care părinţii au pus un ou roşu şi bani, pentru a avea parte de sănătate şi prosperitate.

De la 28.04.2019, 08:07
WhatsApp
Galerie (2)
Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Paşte. Ce nu ai voie să faci în ziua Învierii Domnului, ritualuri pentru sănătate şi belşug Arhivă

Creștinii ortodocși celebrează Învierea Domnului, o sărbătoare a luminii și a bucuriei marcată de ritualuri și tradiții religioase. În prima zi de Paşte, conform tradiţiei, copiii se spală pe faţă în apa în care părinţii au pus un ou roşu şi bani, pentru a avea parte de sănătate şi prosperitate.

Învierea Mântuitorului este ziua din care creștinii încep să se salute cu „Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat!”, timp de 40 de zile, până la Înălțarea Domnului.

Prima zi de Paşte vine cu o serie de tradiţii şi obiceiuri, pe care credincioşii le respectă anual.

Potrivit tradiţiei, ouăle se ciocnesc în prima zi numai „cap cu cap”, în a doua zi, „cap cu dos”, iar în a treia zi „dos cu dos”. În prima zi de Paști există obiceiul de a se purta haine noi, în semn de respect pentru această aleasă sărbătoare, dar și pentru că ea semnifică primenirea trupului și a sufletului, așa cum se primenește întreaga natură odată cu primăvara.

Pe acelaşi subiect

De Paşte, nimeni nu este trist, nimeni nu trebuie să plângă

De Paşti, spun preoţii, nimeni nu trebuie să fie trist, nimeni nu trebuie să plângă. În zilele de Paști, bucuria trebuie să fie predominantă.

La întoarcerea de la slujbă, lumânarea Învierii se păstrează, pentru a fi la îndemână la vreo revărsare mare de apă, la grindină şi la trăsnet.

De Paşte, este bine să te îmbraci cu o haină nouă. Obiceiul de a purta îmbrăcămintea nouă este în semn de respect pentru această aleasă sărbătoare, dar şi pentru că ea semnifică primenirea trupului şi a sufletului, aşa cum se primeneşte întreaga natură odată cu primăvara. Îmbrăcămintea nouă , la fel că şi apă, are un rol purificator. De Paşti se spune că femeile trebuie să aibă măcar o camaşă nouă, iar bărbaţii măcar o pălărie.

În dimineaţa de Paşte e bine să priveşti prima dată într-o cofă cu apă neîncepută. Se spune că vei avea vederea bună în restul anului. Duminică dimineaţa, există tradiţia ca toţi membrii familiei să se spele pe faţă cu apă neîncepută, luată dintr-un izvor, în sensul în care curge, în care se pune un ou roşu şi un ban de argint: să fie sănătoşi şi cu faţa frumoasă, argintul simbolizând, de asemenea, şi noroc la bani. De asemenea, flăcăii şi fetele se uită în fântână pentru ca să fie curaţi şi frumoşi ca apa de izvor.

Fetele se spală cu apa de pe roata morii, ca să fie frumoase

În unele părţi din Transilvania, în ziua de Paşte, fetele se spălau cu apă de la moară, de pe roata morii, să fie frumoase. Tot prin aceste locuri feciorii ţineau toaca pe un deal şi o păzeau zi şi noapte. Alţii se străduiau să o fure. Dacă o furau, feciorii trebuiau să dea bani grei pentru răscumpărare. Toaca se păzea de joi până luni, la ieşirea din biserică iar, în timpul acesta, flăcăii erau cinstiţi cu mâncare şi băutură.

Apoi se făcea joc şi toţi coborau în centrul satului. Înainte mâncau pe câmp, în zilele noastre se duc la casele rudelor. Petrecerea ţine până marţi, când toţi se întorc la casele lor.

Un alt obicei, în prima zi de Paşte, este ca, după ce s-au întors de la Înviere şi iau anafura, toţi ai casei să mănânce un ou roşu, pască şi o bucăţică de slănină, pentru ca să fie „curaţi ca pasca, sănătoşi ca oul şi graşi ca porcul”.

Se spune că este bine să mănânce toată familia din primul ou ciocnit pentru a fi mereu împreună. Oul trebuie spart, curăţat şi împărţit de către capul familiei. Potrivit tradiţiei, ouăle se ciocnesc în prima zi numai „cap cu cap”, în a doua zi, „cap cu dos”, iar în a treia zi „dos cu dos”. În ziua de Paşte nu se mănâncă oul cu sare, întrucât se spune că vei transpira tot anul. La masă de Paşte e bine să mănânci mai întâi un ou, căci se crede că acesta aduce sănătate trupului pe parcursul anului, apoi peste şi pasăre, pentru a fi sprinten precum peştele şi uşor că pasărea.

Ouăle de Paşti apără de ghinioane

Cu cine ciocneşti ouăle vopsite în ziua de Paşte, te vei întâlni în lumea cealaltă. Dacă păstrezi un ou roşu 40 de zile după Paşte şi nu se strică, vei avea noroc tot anul.

Tradiția din bătrâni spune că dacă oul pe care îl ciocniţi are două gălbenuşuri, e semn că vă veţi căsători curând. De asemenea, ouăle de Paşti apără de ghinioane, iar coaja lor, îngropată în pământ, apără vitele de deochi. Fetele nemăritate dacă păstrează cojile grăbesc căsătoria.

Dacă de Paşte se aşază o bucăţică de fier sub prag, va reprezenta protecţie pentru casă. Dacă prima persoană care îţi intră în casă de Paşte este bărbat, vei avea noroc tot anul.

În ziua de Paşte nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de cîte ori vei vrea să lucrezi câmpul.

De Paşte, există credinţă că cerurile se deschid, permiţând sufletelor celor morţi să se întoarcă acasă, pentru a-şi proteja rudee dragi. Există credinţa că cine moare în ziua de Paşte sau în Săptămâna Luminată merge direct în Rai, fiindcă în această zi uşile Raiului sunt deschise, iar ale iadului închise.

Copiii născuţi în prima zi de Paşte au noroc toată viaţa

Fetele și flăcăii obișnuiesc în dimineța primei zile de Paște, înainte de răsăritul soarelui și fără a fi văzuți de nimeni, să se scalde într-o apă curgătoare spre a fi „iuți, sprinteni, ușori, sănătoși, harnici și iubiți”.

Copiii născuţi în prima zi de Paşte au noroc toată viaţa.

În Transilvania s-a practicat, tot în prima zi a Paștelui, Bricelatul. Flăcăul care a ieșit primul la arat îi pedepsea pe toți cei care greșiseră în vreun fel în postul care trecuse, bătându-i la tălpi cu un băț numit vergel. Obiceiul se termină cu o petrecere, repetată și în celelalte zile ale Paștelui.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ce nu ai voie sa faci invierea domnului
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024