Antena LIVE

Curs valutar

Meciul Sepsi – FC U Craiova 1948, suspendat definitiv din cauza scandărilor xenofobe și rasiste ale galeriilor. Cum se apără echipele

Meciul dintre ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe şi FC U 1948 Craiova, din etapa a 23-a a Superligii de fotbal, a fost suspendat definitiv, duminică, în min. 26, la scorul de 0-0, din cauza scandărilor suporterilor celor două echipe.

De la 30.01.2023, 09:16
WhatsApp
Meciul Sepsi – FC U Craiova 1948, suspendat definitiv din cauza scandărilor xenofobe și rasiste ale galeriilor. Cum se apără cele 2 echipe Hepta

În min. 26, arbitrul Andrei Chivulete a trimis în primă instanţă cele două echipe la vestiare din cauza scandărilor xenofobe şi rasiste ale galeriilor celor două formaţii.

După o întrerupere de zece minute, jucătorii au revenit pe teren şi jocul a fost reluat, însă arbitrul a suspendat definitiv meciul după doar câteva zeci de secunde, din cauza noilor scandări ale suporterilor, scrie Agerpres. O decizie în privinţa acestui meci va fi luată de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal.

FC U Craiova 1948 se delimitează de comportamentul suporterilor săi

Clubul de fotbal FC U Craiova 1948 a anunţat, într-un comunicat postat duminică seara pe pagina sa de Facebook, că se delimitează de comportamentul suporterilor săi în meciul de la Sfântu Gheorghe, suspendat de arbitru după doar 26 de minute, la scorul de 0-0, din cauza scandărilor xenofobe şi rasiste.

Pe acelaşi subiect

''Clubul nostru nu are nicio implicare în organizarea acestui meci. Nu am solicitat bilete pentru suporteri în acest sens. Prin urmare, nu putem fi răspunzători sub nicio formă de manifestările suporterilor în timpul acestui meci de fotbal. Clubul nostru nu a organizat deplasarea suporterilor la partida de la Sfântu Gheorghe'', se arată în comunicatul echipei din Bănie.

''Echipa Sepsi OSK şi-a asumat accesul tuturor fanilor pe acest stadion şi, prin urmare, este singura entitate responsabilă pentru respectarea legii şi a regulamentelor în timpul desfăşurării meciului. Orice altă interpretare contravine prevederilor legale şi nu poate fi încălcată de niciun membru al niciunei comisii dintr-o ţară civilizată. În concluzie, considerăm că echipa noastră este absolvită de orice vină cu privire la organizarea acestui meci de fotbal'', a subliniat clubul craiovean.

De partea cealaltă, clubul Sepsi OSK a reacţionat în aceeaşi reţea de socializare: ''O decizie corectă: arbitrul Andrei Chivulete a oprit meciul din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor echipei oaspete''.

Patronul clubului Sepsi: Galeria Craiovei a scandat tot timpul lozinci rasiste şi xenofobe

Patronul clubului Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Laszlo Dioszegi, a declarat, duminică, după suspendarea meciului cu FCU Craiova, că galeria echipei oltene a “venit cu scandal” şi în loc să încurajeze jucătorii a scandat lozinci rasiste şi xenofobe, dar şi împotriva patronului grupării oltene.

“Galeria echipei FCU Craiova în loc să susţină echipa a scandat tot timpul numai lozinci rasiste şi xenofobe şi împotriva domnului Mititelu. Galeria noastră nu a răspuns, nu a scos nici măcar un singur cuvânt, doar a susţinut echipa în ungureşte. Suporterii noştri s-au comportat exemplar. Suporterii adverşi au venit cu scandal. Nu sunt bucuros absolut deloc de acest deznodământ, dar ceea ce s-a întâmplat astăzi a întrecut orice limită. Da, va avea efect suspendarea jocului, pentru că oamenii normali trebuie să  înţeleagă că fotbalul este un sport şi nu trebuie să fie altceva”, a spus Dioszegi la Digi Sport.

Ce scrie presa din Ungaria după meciul Sepsi - FC U Craiova 1948

Jurnaliștii maghiari au relatat pe larg despre evenimentele din timpul partidei Sepsi - FC U Craiova 1948 și i-au pus la zid pe suporterii din Bănie. 

"Ultrașii craioveni sunt de ani de zile printre cei mai periculoși din România, amenințăndu-și constant proprii jucători și manageri. Astăzi, pe ei nu i-a interesat nicio clipa ceea ce s-a întâmplat pe teren. Au strigat aproape exclusiv lozinci antimaghiare, în ciuda repetatelor avertismente ale crainicului local.

Arbitrul Florin Chivulete a întrerupt meciul pentru prima dată în minutul 24, iar apoi a ordonat echipelor să intre în vestiar un minut mai târziu. După zece minute, jocul s-a reluat, dar din moment ce fanii vizitatorilor nu a încetat să-i insulte pe unguri, după doar 20 de secunde, arbitrul a anulat definitiv meciul - luând o decizie unică în istoria fotbalului românesc. Este de așteptat ca victoria să fie acordată lui Sepsi, cu 3-0 la masa verde", scrie publicația Nemzetisport.

Reacția președintelui CNCD, după meciul Sepsi - FC U Craiova 1948

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, este de părere că rasismul și xenofobia trebuie sancționate dur în sport, indiferent de formele lor.

"Sportul înseamnă diversitate. Cei care reușesc să implementeze aceste valori, au și rezultate, fac performanță. Urmărind fenomenul sportiv, suntem cu copiii, cu familiile, și este degradant să asistăm la comportamente.

Toate comportamentele care incită la ură trebuie sancționate, în primul rând de cei care organizează competiții. Își arogă o autonomie a Federațiilor Sportive, în măsura în care se aplică propriile reguli", potrivit Digi Sport.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

galerii rasism sepsi suporteri
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025