Specialiştii explică motivul pentru care Simona Halep a pierdut finala. Înaintea meciului, antrenorul ei era îngrijorat
În urma finalei de la Australian Open, comentatorii sportivi de top au vorbit despre cauzele pentru care Simona Halep a pierdut.
De Redactia Observator la 27.01.2018, 16:48În urma finalei de la Australian Open, comentatorii sportivi de top au vorbit despre cauzele pentru care Simona Halep a pierdut. Fosta mare jucătoare de tenis Chris Evert a vorbit chiar despre îngrijorarea pe care şi-a exprimat-o antrenorul australian al româncei, Darren Cahill, înaintea meciului.
Majoritatea comentatorilor sportivi spun că Simona Halep a cedat fizic. "La un moment dat, acest efort fizic enorm, care a inclus inclusiv maratonul de 3 ore şi 33 de minute în care a fost obţinută victoria contra lui Lauren Davis, şi-a luat tributul", spune postul public australian SBS.
"Iar acel moment a venit la începutul setului doi al finalei, când Halep, epuizată, l-a chemat pe medic, care i-a verificat pulsul", mai spune SBS într-un articol în care o numeşte pe Halep "inimă de leu".
Tot SBS spune despre fosta glorie a tenisului feminin, Chris Evert, care a comentat pentru ESPN că, Darren Cahill, antrenorul australian al lui Halep şi-a exprimat îngrijorarea pentru forma ei fizică în timpul unei discuţii pe care a avut-o cu el, pe hol, înaintea meciului.
"El a spus că Halep e foarte încântată, dar tonusul e din ce în ce mai jos la fiecare meci", a spus Evert.
"Sunt uimit de modul cum a reuşit să reziste în toate meciurile pe care le-a jucat. Este o acumulare a două săptămâni lungi, cu meciuri dure pentru ambele jucătoare", a mai declarat Chris Evert.
Postul australian SBS spune că Halep a reuşit să revină şi să câştige în mod brav setul al doilea.
"Dar, în final, Wozniacki a reuşit să se impună, lăsând-o pe Halep să fie încă o dată domnişoara de onoare a Marelui Şlem", mai spune SBS.
Şi Associated Press scrie că setul 3 al finalei a fost un examen fizic şi mintal pentru ambele jucătoare.
"Wozniacki a condus cu 2-0 şi 3-1, dar de ambele dăţi Halep a revenit şi, când a luat avantajul de 4-3, părea că va fi câştigătoare. Dar Wozniacki a cerut o pauză medicală pentru a-şi bandaja genunchiul şi a revenit pe teren. A fost un moment sublim, în care şi-a arătat calităţile defensive şi ofensive, reuşind să câştige într-un moment în care Halep rămăsese fără rezistenţă", spune Associated Press.