Wimbledon 2023. Sorana Cîrstea s-a calificat în turul 2. Românca a învins-o în 3 seturi pe nemţoaica Tatjana Maria
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea (37 WTA) s-a calificat miercuri în turul al doilea al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, după ce a trecut în trei seturi, 6-1, 2-6, 6-3, de germanca Tatjana Maria (62 WTA), informează Agerpres.
De Redactia Observator la 05.07.2023, 18:32Cîrstea şi-a adjudecat victoria în faţa semifinalistei de anul trecut de pe iarba londoneză după o oră şi 40 de minute, şi are acum 4-1 în meciurile directe cu Maria. Singura victorie a Tatjanei Maria a fost chiar anul trecut la Wimbledon, în turul secund, cu 6-3, 1-6, 7-5.
În runda următoare, Cîrstea o va avea ca adversară pe învingătoarea din partida care le opune pe belgianca Greetje Minnen (123 WTA) şi letona Jelena Ostapenko (17 WTA, favorită nr. 17).
Rezultate de miercuri
Turul 1:
- Danielle Collins (SUA) - Julia Grabher (Austria) 6-4, 6-4
- Elisabetta Cocciaretto (Italia) - Maria Camila Osorio (Columbia) 6-3, 6-4
- Sloane Stephens (SUA) - Rebecca Peterson (Suedia) 6-2, 6-3
- Donna Vekic (Croaţia/N.20) - Zhang Shuai (China) 6-2, 6-3
- Anett Kontaveit (Estonia) - Lucrezia Stefanini (Italia) 6-4, 6-4
- Jaqueline Cristian (România) - Lucia Bronzetti (Italia) 6-3, 6-4
- Sorana Cîrstea (România) - Tatjana Maria (Germania) 6-1, 2-6, 6-3
- Ekaterina Alexandrova (Rusia/N.21) - Emma Navarro (SUA) 6-4, 6-3
Turul 2:
- Daria Kasatkina (Rusia/N.11) - Jodie Burrage (Marea Britanie) 6-0, 6-2