Oraşul aflat la 2 ore de zbor de România unde se cer restricţii pentru turişti. Ce va fi interzis după miezul nopţii
Vara italiană va fi mai puțin "dulce" în cartierele populare din Milano, unde autoritățile vor să interzică vânzarea de mâncare la pachet după miezul nopții. Măsura, luată în speranța de a combate "viața de noapte sălbatică" și a oferi liniște locuitorilor, a stârnit controverse aprinse.
De Redactia Observator la 21.04.2024, 18:14Viceprimarul Marco Granelli susține că a primit numeroase plângeri de la localnici care se confruntă cu zgomotul excesiv din cauza petrecerilor și teraselor deschise până târziu în noapte.
Noi reguli în Milano
Interzicerea vânzării de mâncare la pachet, inclusiv pizza și înghețată, după miezul nopții, ar trebui să determine oamenii să plece mai devreme acasă și să reducă nivelul de agitație nocturnă, scrie The Guardian, potrivit Mediafax.
De asemenea, barurile și restaurantele vor fi obligate să închidă zonele exterioare începând cu ora 00.30 în zilele lucrătoare și cu ora 1.30 în weekend, în speranța că străzile vor fi eliberate de oameni. Dacă va fi aprobată, această măsură drastică va intra în vigoare începând de luna viitoare și până la începutul lunii noiembrie.
- Scumpiri majore într-o ţară unde extrem de mulţi români vin în vacanţă. Cât a ajuns să coste o masă în...
- Vizitele scurte vor costa mai mult la Veneţia. Cu cât vor fi taxaţi turiştii care nu rămân peste noapte
- Cât costă vacanţa cu rulota în Grecia. Preţul plătit de o familie cu doi copii, la un sejur de 8 zile
Revoltă printre italieni
Mulți italieni sunt indignați de interdicție, considerând-o o restricție nejustificată a libertății individuale și a tradiției locale. Marco Barbieri, reprezentant al asociației comercianților, a declarat că "oamenii nu vor fi fericiți" dacă li se interzice să se bucure de o plimbare după cină și de o înghețată, o parte integrantă a culturii italiene.
Primarul Giuseppe Sala a apărat măsura, subliniind că vrea să protejeze odihna localnicilor. El a invitat reprezentanții comercianților la discuții pentru a găsi soluții alternative care să satisfacă toate părțile implicate.
Se așteaptă ca interdicția să se aplice în 12 zone, inclusiv în cartierele centrale Brera și Ticinese, precum și în Darsena, Arco della Pace și Lazzaretto, alături de arterele aglomerate Corso Como și Corso Garibaldi.
Interdicția va afecta barurile, restaurantele și gelateriile din cartierele vizate. Lino Stoppani, președintele asociației hoteliere, a avertizat că regula va crea prejudicii grave pentru afacerile locale.