Antena LIVE

Curs valutar

Video

Peisajele de poveste care îţi taie răsuflarea, în Maramureş: "M-am întors la copilărie. Cuvintele nu pot exprima ceea ce am în suflet"

Departe de lumea dezlănţuită, într-un loc cât mai izolat, unde restricţiile sunt doar o amintire. Este reţeta de vacanţă căutată de tot mai mulţi români, speriaţi de COVID. Cum se apropie şi vacanţa copiilor, patronii de pensiuni din Maramureş şi alte zone pitoreşti încep să adune rezervările.

De la 17.10.2021, 21:40
WhatsApp
Vezi și:

La poalele Munților Maramureșului, răsfirate sub Creasta Cocoșului, căsuțele tradiționale din Breb își așteaptă oaspeții. Peisajele scăldate în negura ceții taie răsuflarea oricui. Însă nu doar frumuseţea locului atrage turiştii. 

Lenuța Opriș, administrator pensiune: Eu zic ca e aşa un sat mai retras şi e aerul mai curat şi suntem aşa, mai de-o margine şi chiar primul sat de la poalele Gutâiului. 

Adică bifează cel mai important criteriu într-o perioadă în care nici vacanţele nu mai sunt ca înainte. Ferit de ochii lumii şi de aglomeraţia unui drum principal, micul sat maramureşean este căutat de cei care vor să stea în linişte, departe de tumultul infectărilor care mătură ţara. Mihaela Bahna revine la Breb de fiecare dată când vrea să evadeze din realitate. 

Peisaje care îţi taie răsuflarea

Pe acelaşi subiect

Mihaela Bahna, turistă: Noi locuim in oras si nu ratam niciodata sa mergem sa vedem mesterii populari, bisericile traditionale, monumentele din localitatile din jur, apa sarata de la Ocna Sugadag. 

Ionică Ina, turist: M-am întors la copilărie, o zona si niste oameni care m-au incantat, ma incanta. Cuvintele nu pot exprima ceea ce am în suflet. 

De mai bine de un an şi jumătate, Breb se află pe lista satelor preferate de turiştii care fug de aglomeraţie, alături de Rimetea din judeţul Alba şi Cârţa din Sibiu. O noapte de cazare la Breb costă 150 de lei, iar copiii sub 6 ani beneficiază de gratuitate. 

La o aruncătură de băț de unul dintre cele mai frumoase sate izolate din România, copiii se bucură de o plimbare în galop. Caii sunt pe alese, iar o oră costă 120 de lei. 

Andreea, eleva: Imi place pentru ca e foarte linistitor si conexiunea cu calul e foarte importanta. 

Sara Pop, 6 ani: Astazi am calarit de trei ori si am fost la trap.

Budeşti este, de altfel, şi locul în care copiii îşi pot petrece vacanţa de săptămâna viitoare. 

Reporter-Andreea: O sa vii aici?

Da, normal. 

Cat o sa stai?

Cat ma lasa parintii.

Ileana Pascu, administrator herghelie: Organizam si tabere pentru copii de o zi, de cinci zile, pe perioada vacantei, de o zi in weekenduri. Copiii sunt superincantati, au aici libertate, e un spatiu cat de cat safe. 

Staţiunile montane şi cele balneoclimaterice rămân în continuare în topul destinaţiilor de vacanţă din pandemie.

Simona Vasiac

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran. ...

Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024