Trasee spectaculoase de drumeţie, în sate uitate de lume. Turiştii descoperă colţul de rai din judeţul Caraş-Severin
Dacă vreţi să aveţi parte de un traseu spectaculos de drumeţie, trebuie să ajungeţi în satele din Banatul Montan. Vorbim despre Ineleţ, Dobraia, Scărişoara şi Prisăcina, sate ascunse pe Valea Cernei din judeţul Caraş-Severin. Ca să ajungeţi până acolo trebuie să vă înarmaţi totuşi, cu multă răbdare. Singurele căi de acces sunt cărări sau poteci pietruite, dar şi o scară din lemn vechi.
De Redactia Observator la 05.12.2022, 08:34Undeva la peste 1.000 de metri altitudine, pe crestele munţilor Cernei, găsim Scărişoara şi Ineleţ, două sate parcă uitate de lume. Fără curent electric sau drumuri, locuitorii se folosesc de scări proptite şi cărări pentru a ajunge acasă după o zi de muncă.
Şi cum iernile sunt aprige, gospodarii au şi soluţii pentru a coborî de pe munte: o sanie bine echipată.
Gospodar: Aceasta este trita, care vine legată aici, la sanie. Vine legată aici, la sanie şi aici vine calul prins. Şi cu asta coborâţi pe timpul iernii... Pe timpul iernii, coborâm jos acolo, la pod.
Gospodar: Aceasta este toată afacerea.
- Cel mai uşor drum spre munte, de sărbători: în cât timp ajungi de la Bucureşti la Braşov. Experiment Observator
- Atmosferă de sărbătoare și prețuri pentru toate buzunarele, la târgul de la Muzeul Ţăranului Român
- Cabanele sub forma literei A, noul trend în turismul românesc. Cât costă o noapte de cazare într-o astfel de...
Reporter: Acum aţi venit cu el. L-aţi dezechipat?
Gospodar: Da, da, la dezechipare, că până acum a fost la muncă.
Deşi drumul printre stânci nu-i deloc uşor, sunt destui turişti care se încumetă până aici.
Turist: Super, colţ de rai. Superb, exact ce trebuie pentru linişte şi pace.
Turistă: Traseul a fost uşor. Ceva obişnuit pentru noi că nu venim pentru prima dată!
Iar oamenii muntelui îi întâmpină cu tot ce au ei mai bun, dulceţuri, celebrul caş de munte, dar şi lucruri fabricate manual.
Produsele sunt aranjate de săteni pe pervazul ferestrelor unei şcoli. Turiștii aleg ce vor ei, pun banii într-un borcan și gata, s-a făcut vânzarea.
O astfel de drumeţie durează o zi.