Unde se află Laponia. Curiozităţi despre "ţara" lui Moş Crăciun
Pentru că vacanţa de vară s-a dus de mult, cei mai mulţi dintre români se pregătesc, acum, pentru vacanţa de iarnă, iar Laponia, aşa-numită "ţară a lui Moş Crăciun", a devenit una dintre destinaţiile preferate mai ales pentru românii cu copii.
De Redactia Observator la 30.09.2024, 17:28Deşi mai sunt aproape trei luni până la vacanţa de iarnă, specialiştii ne recomandă să ne facem planuri din timp mai ales în speranţa că poate găsim oferte bune şi ieşim mai ieftin, mai ales într-o perioadă în care economia ne ţine în joc de glezne.
Ca de obicei în ultimii ani, românii s-au obişnuit să-şi petreacă vacanţele în străinătate, iar mulţi dintre ei au început să caute soluţii pentru a ajunge în Laponia, aşa-numita "ţară a lui Moş Crăciun", în special pentru a face poftele celor mici, care încă mai cred în Moş Crăciun.
Unde se află Laponia. Nu este o ţară propriu-zisă
Deşi este cunoscută drept "ţara lui Moş Crăciun", trebuie precizat că Laponia nu este o ţară propriu-zisă ci, mai degrabă, un ţinut, dar un ţinut care acoperă, în mod oficial, nu mai puţin de 388.000 de kilometri pătraţi, deci, practic, Laponia are o suprafaţă cu peste 50% mai mare decât suprafaţa României.
Laponia se află în nordul Europei, se întinde pe teritoriul a patru state, Norvegia, Suedia, Finlanda şi Rusia şi este ocupată, în mod semnificativ, de poporul sami, un popor indigen care vorbeşte limba sami.
Cum a devenit Laponia ţara lui Moş Crăciun
În tradiţia populară, despre Laponia se spune că este ţara lui Moş Crăciun. Se consideră că îndrăgitul personaj trăieşte iarna în Laponia, respectiv în ţinutul Savukoski, undeva între Finlanda şi Rusia.
De altfel, se spune că Laponia este cartierul general al lui Moş Crăciun, iarna, unde acesta făureşte cadourile pentru copii, alături de colaboratorii săi, şi de unde el porneşte în călătoria în jurul lumii pentru a împărţi cadourile celor mici şi celor mari.
Rovaniemni, oraşul lui Moş Crăciun
În oraşul finlandez Rovaniemi se spune că ar avea Moş Crăciun reşedinţa de iarnă pentru că Rovaniemi, oraş cu 60.000 de locuitori, este, practic, capitala provincială a Laponiei. În schimb, despre reşedinţa de vară a lui Moş Crăciun se spune că aceasta ar fi situată pe Insula Christmas, aflată în Oceanul Indian şi care aparţine de Australia.
În apropiere de Rovaniemi există chiar un parc de distracţii intitulat Satul lui Moş Crăciun şi care cuprinde, printre altele, atracţii precum Biroul lui Moş Crăciun, unde micuţii au inclusiv şansa de a se poza cu îndrăgitul personaj, sau Oficiul Poştal al lui Moş Crăciun, unde micuţii pot lăsa listele cu doleanţele lor pentru cadourile de Crăciun.
Curiozităţi despre Laponia
Deşi vorbim despre Laponia ca fiind o regiune cu o suprafaţă cu peste 50% mai mare decât suprafaţa României trebuie precizat că, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, Laponia are o populaţie de doar aproximativ 2,3 milioane de locuitori.
De asemenea, după cum spuneam, Laponia este situată pe teritoriul mai multor state, Norvegia, Suedia, Finlanda şi Rusia, dar nivelul de autonomie oferit de aceste state laponilor diferă de la o ţară la alta.
Cum se poate ajunge în Laponia şi la ce preţuri
Din punct de vedere turistic, Laponia nu este o destinaţie tocmai ieftină pentru români. Pe de o parte pentru că se ajunge destul de greu, chiar dacă Rovaniemi, de exemplu, este deservit de un aeroport inaugurat încă din 1940, iar pe de altă parte pentru că preţurile în zonă sunt destul de ridicate, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă.
De exemplu, pentru un sejur de patru nopţi în Laponia, în perioada 23-27 decembrie 2024, este posibil să fiţi obligaţi să scoateţi din buzunar cel puţin 800 de euro, respectiv 200 de euro pe noapte, dar preţurile ar putea ajunge chiar şi la peste 1.000 de euro pe noapte, pentru o cameră într-un resort de lux de patru stele.