Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Adolescent de 16 ani, găsit mort într-o casă cuprinsă de flăcări în judeţul Braşov

Tragedie în judeţul Braşov. Un adolescent de 16 ani a fost găsit mort într-o casă cuprinsă de flăcări. Incidentul a avut loc în Satul Nou. 

de Redactia Observator

la 12.01.2026 , 09:17

Adolescent de 16 ani, găsit mort într-o casă cuprinsă de flăcări în judeţul Braşov Maşini de pompieri la locul incendiului - ISU Braşov

Copilul și-a pierdut viața în această dimineață, după ce un incendiu a izbucnit într-o locuință. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale și un echipaj SMURD, însă, din păcate, nu au putut salva minorul.

Găsit mort în casă

Un incendiu puternic izbucnit în dimineața acestei zile a dus la o tragedie de proporții în localitatea Satul Nou, județul Brașov. Alarma a fost dată în jurul orei 07:00, moment în care pompierii au fost solicitați să intervină la o locuință cuprinsă de flăcări.

Articolul continuă după reclamă

La fața locului au fost mobilizate cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, dintre care una aparținând Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Hălchiu, o autoscară și un echipaj SMURD. Echipajele operative au intervenit rapid pentru localizarea și lichidarea incendiului, însă, din păcate, în interiorul locuinței a fost descoperit trupul neînsuflețit al unui copil în vârstă de aproximativ 16 ani.

Intervenția este în continuare în desfășurare, pompierii acționând pentru îndepărtarea elementelor afectate de incendiu și pentru eliminarea tuturor efectelor negative produse de flăcări. Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.

Reprezentanții ISU Brașov reamintesc importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, mai ales în sezonul rece, când utilizarea sobelor și a sistemelor de încălzire crește semnificativ riscul unor astfel de evenimente. Verificarea periodică a instalațiilor de încălzire, evitarea improvizațiilor și supravegherea atentă a copiilor pot face diferența între siguranță și tragedie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la gaze?
Observator » Evenimente » Adolescent de 16 ani, găsit mort într-o casă cuprinsă de flăcări în judeţul Braşov