Antena LIVE

Curs valutar

Video

Jurnal de Asia, episodul 9. Zarug și Lorelai, despre punctele lor slabe: "Condiție fizică șnițel. Nu știm să înotăm, nu putem călări"

Zarug, în vârstă de 40 de ani, este încântat că a acceptat provocarea Asia Express. El a venit însoțit de Lorelei Bratu, modelul în vârstă de 34 ani.

De la 04.10.2021, 16:14
WhatsApp
Vezi și:

Când au plecat în Asia, erau siguri că vor fi stăpâni pe orice situație, dar lucrurile au stat diferit.

Citește și:
Lorelei Bratu, despre asumare și optimism în competiția Asia Express: „Dacă noi ne-am distrat, cu siguranță se vor distra și cei de acasă”

“Crezi că știi despre tine tot ce se poate știi, dar nu scap de frici. Le am pe toate, dar mă duc acolo să le rupem”, a spus Zarug.

Atât el, cât și Lorelai au declarat că sunt firi excentrice și au mult mai multe lucruri în comun.

“Nu m-aș fi văzut plecând în toată distracția asta decât cu un bărbat și mi se pare bărbatul perfect. Nici nu trebuie să îl iau acasă când ne întoarcem”, spune Lorelei.

Concurentul Asia Express a spus că visa ca experiența aceasta să fie de fapt o excursie până în Asia, unde aveau să stea la piscină și să bea Prosecco. Din nefericire, lucrurile nu au stat deloc așa.

Cu toate acestea, Zarug a spus că deși au întâmpinat multe greutăți acolo, au ales să se distreze.

“Să-I distrăm, și noi cu ei”, a completat Zarug.

Lorelei a spus că experiența din Asia a fost ca o vacanță în care avea să facă mult sport.

Zarug a recunoscut că are spirit de leader, iar asta l-a ajutat în multe momente.

“Sunt Waze-ul călătoriei”, spune Zarug.

“Ascult de bărbat, practic”, a completat Lorelei.

Care sunt punctele lor slabe ca echipă

Zarug și Lorelei au vorbit și despre punctele lor slabe ca echipă.

“Condiție fizică șnițel. Nu știm să înotăm, nu putem călări decât dacă aveți cai ramforsați, dar sunt deschis să merg cu elefantul. Părul, foarte foarte sensibil sunt la păr”, a mai zis Zarug râzând.

Citește și:
Jurnal de Asia, episodul 8.Mihai Petre și Elvira Petre vorbesc despre provocările care i-au marcat.Mă gândesc la un psiholog bun

La polul opus, Lorelei spune că se consideră pregătită pentru ceea ce urmează să trăiască în Asia.

“Eu cred că suntem foarte pregătiți pentru această competiție și știm să facem de toate și ne descurcăm în orice situație”, a spus Lorelei.

Zarug și-a dorit să fie mai realist de atât și a spus:

“Suntem două șnițele rotunde, care tu, de bine de rău, te miști. Fizicul e handicapul cel mai mare. După care geamantanul pe care nici nu pot să-l urc două etaje”.

Care sunt punctele lor forte, ca echipă

Cu toate acestea, echipa trăznet are și multe plusuri, cum ar fi umorul și stilul.

Cei doi concurenți Asia Express au spus că nu sunt pretențioși la mâncare.

“De foame nu murim, sunt precisă”, a zis Lorelei.

De asemenea, concurenta Asia Express a declarat că e o fire competitivă.

Citește și:
Jurnal de Asia, episodul 7. Lidia și Estera Buble, mai decise ca niciodată să câștige. Ce dificultăți au întâmpinat surorile

“Eu sunt această Nadia Comăneci. Mie trebuie să-mi iasă lucrurile perfect”, a completat Lorelei.

Zarug a povestit și despre scopul lor în acest show și anume acela de a se distra. De asemenea, ei au vorbit și despre ce bagaje și-au luat, iar Lorelei a spus că e pregătită cu 40 de ținute și are multe produse de îngrijire, de la șampoane la creme.

Zarug a spus că are ținutele pregătite special pentru a opri traficul în Asia.

„N-o să-mi lipsească în această aventură hainele“, spune Zarug.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

asia express jurnal de asia
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024